Incident ridicol în vestiarul Jandarmeriei Române. Un militar a vrut să-şi verifice pistolul şi a împuşcat un coleg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Militar Iaşi a aplicat o pedeasă de 1 an, 5 luni şi 10 zile de închisoare cu amânarea pedepsei unui jandarm care, din greşeală, şi-a împuşcat un coleg.

Samuel Flavius Balan, din cadrul Jandarmeriei Bacău, a contestat decizia judecătorilor ieşeni, procesul urmând să se reia la Curtea de Apel Militară Bucureşti.

Potrivit motivării primei sentinţei, el a comis fapta în data de 28 octombie 2016, la orele serii. În ziua respectivă fusese la trageri alături de victima sa, Florin S. Seara, în timp ce se afla în vestiarul unităţii, fără să aibă acest drept, Balan a scos pistolul din toc pentru a-l verifica însă, din greşeală, a tras un foc de armă care l-a lovit pe Florin S. în braţul stâng.

„Regulile serviciului de pază, precum şi regulile manipulării armelor şi muniţiei stabilesc expres locul şi modalitatea în care se verifică acestea. În nici o situaţie inculpatul nu trebuia sa verifice starea armamentului în vestiar, iar acţionarea trăgaciului este interzisă”, au precizat judecătorii, care l-au găsit vinovat pe Balan de încălcare de consemn şi uz de armă.

În instanţă victima lui Balan nu a solicitat daune morale de la colegul său. În schimb, acesta se va judeca, în continuare, cu Spitalul de Urgenţă Bacău, pentru a se stabili cât a cheltuit unitatea sanitară cu spitalizarea lui Florin S. Dacă decizia va rămâne definitivă, Samuel Balan va fi obligat şi să presteze muncă în folosul comunităţii. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite