Ieşeanul care a fost bătut timp de opt zile cu bastonul de securişti

Vasile Vicol păstrează şi acum mandatul de arestare preventivă semnat de procurorul Constantin Crîşmaru

Vasile Vicol a făcut parte din grupul revoluţionarilor de pe 14 decembrie ’89. Ieşeanul trebuia să protesteze în Piaţa Unirii, împotriva regimului comunist, când a fost săltat de trei ofiţeri ai Securităţii.   A fost dus în temniţa din Copou şi umilit mai bine de o săptămână.

Ieşeanul Vasile Vicol (72 de ani), primul român arestat la  Revoluţie, nu regretă nicio secundă chinurile prin care a trecut acum 20 de ani.

Povestea revoluţionarului începe în dimineaţa zilei de 14 decembrie 1989, când şi-a informat colegii de la Institutul de Cercetări al fabricii CUG că după-amiază va fi un protest în Piaţa Unirii.

A pus la cale protestul la serviciu

„Le-am explicat oamenilor că ne vom aduna acolo. Le-am spus că, dacă vor veni forţele de ordine, vom îngenunchia, vom aprinde o lumânare şi vom striga «fără violenţ㻓, spune Vicol. Forţele de ordine au fost alături de el, dar nu aşa cum şi-a imaginat.

„Au venit trei securişti, în frunte cu maiorul Constantin Matei, care m-au luat şi m-au dus la arestul din Copou. Când eram la Institut, am reuşit să arunc o foaie pe care era scris imnul actual al României“, povesteşte Vasile Vicol. Timp de opt zile, a fost bătut cu bastonul la antebraţe şi, mult mai dureros, la tălpi. „M-au aşezat în genunchi, cu capul lipit de un fişet metalic, şi m-au bătut la tălpi. M-au mutat în mai multe celule, cu diverşi „colegi“, care trebuiau să scoată informaţii de la mine“, îşi aminteşte Vicol.

A bătut clopotele la Mitropolie

Pe 22 decembrie, colegul său de celulă a auzit de la ofiţerii Securităţii: „Nici cu tancurile nu-i mai putem opri“. Tot în acea zi, Vicol a fost eliberat. „Pe Ştefan cel Mare am oprit o maşină în care erau doi preoţi şi i-am rugat să mă ducă la Mitropolie să bat clopotele. M-au dus oamenii şi am ajuns să trag clopotele“, spune cu mult patos ieşeanul.

Cine a fost maiorul de Securitate Constantin Matei

Constantin Matei, avansat după Revoluţie la rang de colonel, a decedat în 2004 de leucemie. Soţia sa, Ana Matei, povesteşte cu greu despre cel care i-a stat alături 40 de ani.

„A fost un om foarte bun şi blând. Nu era violent cu nimeni. Nu este adevărat că el ar fi bătut pe careva în zilele alea de 13-14 decembrie în urmă cu 20 de ani“, spune femeia. Soţul i-a povestit ce s-a întâmplat atunci şi cum au venit forţe detaşate de la Bucureşti, Bacău şi Botoşani.

Îşi apără soţul securist

„Acei oameni i-au bătut pe cei reţinuţi, nu soţul meu. El a avut probleme de sănătate şi a fost internat la Spitalul de Neurochirurgie câteva zile în acea perioadă. După ce s-a văzut că Ceauşescu a pierdut puterea, cei care erau veniţi din alte oraşe au fugit toţi, iar Constantin a rămas la Iaşi şi i s-au pus în cârcă lucruri pe care nu le-a făcut“, povesteşte Ana Matei, care spune că soţului ei nici măcar nu i s-a dat ocazia să se apere.

Constantin Matei, fostul şef al Departamentului de Cercetări din cadrul Securităţii, a avut şi o latură boemă. A scris câteva cărţi de proză şi de poezii pe care le-a publicat.

Discuţia de la CEC din 1996
- Bună ziua domnule inginer.
- Bună ziua. Tu de unde mă cunoşti, cum te cheamă? (am crezut iniţial că o fi vreun fost coleg de la fabrică)
- Ce faci? Sunt Matei.
- Matei şi mai cum?
- Matei şi atât. Ce zile urâte au fost atunci în ’89. Nu înţeleg de ce mă acuză lumea, pentru că eu m-am purtat frumos. Aveam şefi la Bucureşti, iar la Iaşi era Ghiţulică care ne cerea rapoarte.