Ideea inedită prin care bibliotecarii din Iaşi îi conving pe cititori să nu mai distrugă cărţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cărţile deteriorate sunt expuse
Cărţile deteriorate sunt expuse

Reprezentanţii Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iaşi organizează o campanie intitulată „Protejaţi cartea“ prin care se urmăreşte responsabilizarea cititorilor. În depozitele bibliotecii se găsesc 2,5 milioane de volume.

Cititorii care trec pragul celei mai mari biblioteci din Iaşi vor fi întâmpinaţi cu o expoziţie a cărţilor deteriorate. Aproximativ 30 de volume care au coperţi rupte, foi desprinse, pătate cu cafea sau suc, lipite neglijent sunt expuse cu scopul de a trage un semnal de alarmă asupra rolului factorului uman în procesul de degradare a cărţii.

Mai exact, se doreşte o responsabilizare a cititorilor atunci când aceştia împrumută cărţi acasă. 

‘’Cărţile trebuie folosite cu grijă pentru că ele vor fi folosite pe un termen îndelungat. Cititorii noştri trebuie să înţeleagă că aceste cărţi sunt utile mai multor generaţii’’, spune Bogdan Maleon, directorul Bibliotecii Centrale Universitare ''Mihai Eminescu'' Iaşi. 

Reprezentanţii bibliotecii le sugerează cititorilor să folosească semnul de carte pentru a nu mai îndoi colţurile paginilor şi să facă o pauză de cafea şi suc pentru a evita incidentele în care băuturile sunt vărsare peste volume.

Anual, 40.000 de cititori împrumută acasă aproximativ 600.000 de volume de la Biblioteca Centrală Universitară. Specialiştii spun că mai bine de jumătate sunt înapoiate în diverse stadii de deteriorare. 

Vă mai recomandăm:

Biblioteca Universităţii "Gh. Asachi" din Iaşi votată pe primul loc în topul celor mai frumoase 25 de biblioteci din lume 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite