Iaşiul, condamnat la izolare de aleşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările de modernizare la aeroport nu vor începe nici în acest an
Lucrările de modernizare la aeroport nu vor începe nici în acest an

Investiţii de interes, precum Autostrada Est-Vest sau Aeroportul Internaţional, au rămas fără finanţare în 2010. Singurele proiecte pentru care s-au repartizat fonduri în acest an vizează lucrări deja începute, precum şoseaua ocolitoare sau Institutul de Oncologie.   

Ieşenii mai au de aşteptat până vor beneficia de transport rapid spre vestul ţării şi restul Europei. Unul din proiectele vitale Iaşiului pentru a se dezvolta economic este aeroportul. Investiţia trenează de ani buni din cauza problemelor cu terenurile necesare extinderii, iar cu bugetul zero de anul acesta nu se dă nici o şansă demarării proiectului.

„Pentru ce să primim bani dacă noi nu am rezolvat problema terenurilor? După ce avem terenul vom căuta să încheiem un parteneriat public-privat pentru a obţine banii necesari modernizării aeroportului pentru că de la bugetul nostru nu putem susţine o asemenea investiţie“, a afirmat Constantin Simirad, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Autostradă doar pe hârtie

Pentru singurul proiect care ar asigura legătura rutieră rapidă între Iaşi şi Târgu Mureş, în proiectul de buget nu există niciun sfanţ. Practic, Autostrada Est-Vest va rămâne la stadiul de documentaţie, deşi lucrările ar fi trebuit să înceapă din 2009. Şefii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) au organizat anul trecut trei licitaţii pentru studiul de fezabilitate, evaluate la 5 milioane de euro. Pentru alte proiecte tehnice şi pentru demararea lucrărilor în 2010 nu mai sunt repartizate fonduri. „Era de aşteptat să nu primim bani. Pentru Guvern nu este o prioritate autostrada din Moldova, pentru că au dat bani la şoseaua de centură“, a spus senin Simirad.

O altă investiţie care nu va fi terminată la timp este şoseaua de centură a Iaşiului, care ar fi trebuit dată în folosinţă în 2011. Cu toate acestea, lucrările vor fi prelungite cel puţin până în 2013, iar costurile s-au majorat deja de la 163 la 254 de milioane de lei. Spitalul Clinic de Urgenţe, în care va funcţiona un Institut Regional de Oncologie, ar fi trebuit finalizat încă de anul trecut, dar panglica nu va putea fi tăiată nici în acest an.

Investiţia totală este de 175 de milioane de lei. Până acum s-au dat 86 de milioane de lei, iar pentru 2010 sunt repartizate 45 de milioane. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite