Iasi: Vrea să cucerească Asia pe două roţi. Va pleca alături de şase prieteni spre Mongolia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşeanul Bogdan Vatamanu, de 25 de ani,  şi-a propus să parcurgă 24.000 de kilometri spre Mongolia pe motocicletă. Acesta va porni în aventura vieţii lui pe 25 iulie, din Praga, cu destinaţia Ulan Bator.

Zeci de mii de kilometri, 4.000 de euro de persoană, îndrăzneală, perseverenţă şi încredere în forţele proprii. Acestea sunt coordonatele în jurul cărora Bogdan Vatamanu, de 25 de ani, îşi construieşte de aproape patru luni aventura în care va porni vara aceasta.

Alfabet tribal inventat de o ieşeancă în Etiopia (FOTO)


Alături de cei cinci prieteni care alcătuiesc echipa Paramongols, Bogdan va participa la cel mai mare raliu caritabil din lume. Mira, Gheorghe, Florin, Gabi şi Paul, alături de tânărul ieşean şi de un prieten de-al său din Târgu Mureş vor străbate Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Azerbaidjan, vor traversa Marea Caspică cu bacul, vor trece prin Turkmenistan, Kazahstan şi Rusia pentru a ajunge la destinaţie, Ulan Bator, capitala Mongoliei.


„Improvizăm. Doar suntem din România!“


„Cei din Paramongols sunt prieteni buni de-ai mei. Mi-au spus să merg cu ei în «mai...altceva» şi-am acceptat“, povesteşte Bogdan. Scopul raliului, la care participă anual sute de echipe din întreaga lume, este de a duce un autovehicul complet utilat din punct de vedere medical comunităţile sărace din Mongolia.


„Acolo sunt locuinţe izolate, iar la cele mai îndepărtate nu se ajunge decât cu avionul. Au nevoie de aceste ambulanţe mai mult decât noi“, spune Bogdan. Astfel, până pe 25 iulie tinerii trebuie să strângă suficienţi bani din sponsorizări şi donaţii pentru a putea achiziţiona şi dota ambulanţa cu care vor participa la raliu. Bogdan şi prietenul său nu vor merge, însă, cu maşina de intervenţie. Planul tânărului este mult mai ambiţios şi mai periculos.

„Prietenii care merg cu ambulanţa se vor întoarce cu avionul, pentru că maşina o vor lăsa acolo. Eu voi reveni în România tot pe motocicletă. Fac acum cursuri de mecanică, să ştiu să repar motorul. Dacă se rupe o roată, improvizăm. Doar suntem din România“, zâmbeşte Bogdan. Cu toate că la ediţiile anterioare ale raliului unii participanţi au suferit accidente grave, ieşeanul are încredere în forţele proprii.

El spune că două categorii de oameni intră în cursă: inconştienţii şi cei care vor să ajute. „Nu mi-e frică. Mă bazez pe instinct“, explică acesta. Motocicleta cu care Bogdan va străbate cei aproape 24.000 de kilometri este la mâna a doua şi a costat 2.000 de euro. „E o Honda Trans Alp pe care am dus-o acum la Bucureşti, la doi prieteni de-ai mei, Alex şi Marian, pentru a-i face îmbunătăţiri speciale pentru drum. Până acum ei au fost cei care m-au sprijinit, alături de sora mea, Iuliana Geliman", spune tânărul.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite