Iaşi: Promisiuni pentru deblocarea şantierului din Târgu Cucu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii Primăriei au anunţat că problemele privind şantierul din centrul oraşului s-au rezolvat, iar Ministerul Dezvoltării va aloca fondurile necesare finalizării lucrărilor la şina de tramvai.

Şantierul din Târgu Cucu va fi deblocat. Reprezentanţii Primăriei au precizat că lucrările au fost încetinite o perioadă din cauza lipsei de fonduri ce trebuiau asigurate de la nivel central. Practic, şina de tramvai din faţa Mănăstirii Golia trebuia înlocuită prin proiectul cu finanţare Phare asigurată prin Ministerul Dezvoltării, iar porţiunea dintre rondul Târgu Cucu şi Cinci Drumuri revenea municipalităţii. Pentru că ministerul nu a aprobat suplimentarea lucrărilor de la Golia, lucrările la porţiunea din faţa mănăstirii au fost sistate.

„Am discutat cu oficialii ministerului şi au spus că vor debloca fondurile pe care le aşteptăm“, a afirmat Mihai Chirica, diretorul tehnic al Primăriei. Municipalitatera a solicitat în jur de 700.000 de lei pentru finalizarea lucrărilor. Şefii Regiei Autonome de Transport au anunţat că lucrările la şina din Târgu Cucu vor fi terminate până pe 15 septembrie.

Citeşte şi:

Iaşi: 77 de zile de calvar în centrul oraşului (FOTO)

Iaşi: Lucrările la Golia, tărăgănate pe bani UE

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite