FOTO VIDEO Pepiniera de talente de la Iaşi. Copil de 11 ani, marele câştigător al unui renumit concurs de pian din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce în urmă cu câteva săptămâni un copil de la Colegiul “Octav Băncilă” din Iaşi a fost invitat să cânte pe scena Filarmonicii din Viena, un alt elev de la această şcoală a impresionat Europa. Alexandru Plăcintă, de 11 ani, a câştigat trofeul “Jeunes Talents”, la un concurs în Franţa.

La Colegiul “Octav Băncilă” din Iaşi pereţii sunt scorojiţi, multe dintre sălile de clasă sunt înghesuite iar unele instrumente muzicale folosite de copii sunt vechi şi de un secol. Toate aceste impedimente nu stau în faţa performanţei. O demonstrează rezultatele. După ce în urmă cu câteva săptămâni un elev de clasa a V-a de la acestă şcoală, Călin Calfa (11 ani) a primit invitaţia de a cânta pe reputata scenă a Filarmonii din Viena, acum a venit rândul unui alt elev să se remarce.

Alexandru Plăcintă a participat în perioada 24-26 aprilie la Concursul Internaţional de Pian “Ville de Gagny”, desfăşurat într-un orăşel de lângă Paris. Tânărul a impresionat atât juriul cât şi audienţa reuşind să obţină trofeul categoriei "Jeunes Talents” (8-11 ani).

“Alexandru a concurat cu pianişti din Slovenia, Polonia, Rusia, China, Italia, Suedia şi Franta, detaşându-se însa clar de aceştia. Performanţa băiatului de 11 ani a fost marcata de entuziasmul preşedintelui juriului, pianistul şi pedagogul francez Eric Heidsieck, care a aclamat în finalul reprezentaţiei româneşti: «Bravo!»”, ne-a spus Roxana Ota, profesoara de pian a lui Alexandru.

La acelaşi concurs a participat şi o altă elevă a Colegiului “Octav Băncilă” din Iaşi. Sofia Sălăjan, elevă în clasa a VII-a, a obţinut locul II la categoria “Jeunes Solistes” (12-15 ani).

“Sofia a fost în competiţie cu pianişti din mai multe ţări. La categoria sa au fost prezenţi nu mai puţin de 5 concurenţi din China, reprezentanţi ai unei scoli de tehnica pianistică de renume. Juriul a fost format din 9 membri, personalităţi marcante ale pianisticii internaţionale. Franţa, Ucraina, Suedia, China, SUA şi Luxemburg au fost ţările care au considerat că România îşi merită locurile pe podium”, a mai spus Roxana Ota.

Citiţi şi:

„Micul Mozart” de la Iaşi. Invitat să cânte pe scena Filarmonicii din Viena la 11 ani, nu poate merge din cauza lipsei banilor. Statul îl „ajută” cu 28 de lei

INTERVIU Tânăra adolescentă din Iaşi care a câştigat premiul Sony World Photography 2013: În România mă voi întoarce când voi avea destulă experienţă să schimb ceva

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite