Iaşi: Unde pot merge ieşenii în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Unde pot merge ieşenii în weekend
Iaşi: Unde pot merge ieşenii în weekend

Lansare Trupa Rava vine la Iaşi Membrii formaţiei de rock alternativ vor lansa pe 7 octombrie, de la ora 20.00, albumul „Super Magic Love“ la Casa Studenţilor. După prezentare va urma o

Lansare
Trupa Rava vine la Iaşi
Membrii formaţiei de rock alternativ vor lansa pe 7 octombrie, de la ora 20.00, albumul „Super Magic Love“ la Casa Studenţilor. După prezentare va urma o petrecere în clubul Dublin Pub, iar biletul va costa 10 de lei. 

Inedit
Muzică live la Ateneu
Pe scena Ateneului din Tătăraşi vor urca vineri, 9 octombrie, de la ora 18.00, artiştii Paul Arva, Ionuţ Caraene, Andrei Bauer şi Andrei Savinescu, precum şi formaţia Nu Acum. Intrarea la spectacol costă 10 lei.

Folk
Tudor Gheorghe în concert 
Artistul va cânta la Casa Studenţilor vineri, 9 octombrie, de la ora 19.00, alături de Filarmonica de Stat din Bacău. Fanii lui Tudor Gheorghe mai pot găsi bilete la concert, valoarea acestora fiind de 70 de lei.

Diseara
Curse cu maşini în parcarea de la „Felicia“
Ieşenii cărora le place să conducă cu viteză sunt invitaţi diseară în parcarea de la „Felicia“, unde se pot întrece în măiestrie la volan. Aici se va desfăşura „Speed Racing“, iar înscrierile se pot face la faţa locului. Ieşenii care-şi aduc cu ei încă trei prieteni pot câştiga un bonus de 5 minute de plimbat cu kartingul. „Am mai fost şi la celelalte concursuri şi m-am distrat foarte bine. Păcat că nu se organizează la iaşi un concurs de amploare cu maşini de karting“, a afirmat Ionuţ Puia, de 23 de ani.

În weekend
Festival internaţional de teatru la „Luceafărul“ 
La evenimentul care este în plină desfăşurare până duminică participă zeci de trupe din ţară şi din Canada, Brazilia, Chile, Franţa, Italia, Germania şi Ucraina. În fiecare zi se joacă câte trei spectacole, care încep de la orele 10.00, 11.00 şi 17.00. „Prezenta ediţie urmăreşte să evidenţieze maniera în care, prin intermediul expresivităţii estetice, creatori din întreaga lume au pus în mişcare mecanismele ficţiunii, surprinzând şi emoţionând prin inovaţie şi creativitate“, a afirmat Oltiţa Cântec, director la „Luceafărul“.

Duminică
Comedianţii se mută în cluburile din oraş
Membrii trupei Deko vor susţine spectacole de stand up comedy în Dublin Club în fiecare săptămână din luna noiembrie. Cei care se amuză urmărindu-i pe Costel şi Teo de la Deko, dar şi pe comedianţii Tiberiu Popovici, Dan Badea, Vio şi Micutzu îi vor putea urmări în fiecare duminică. Biletul de intrare la show-uri costă între 15 şi 18 lei, iar studenţii plătesc 12 lei, la reducere. „Cei de la Deko sunt foarte faini. Am fost la câteva show-uri de-ale lor şi m-am distrat copios“, a spus Tatiana R., agent de vânzări.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite