Iaşi: Mai multe decese, mai puţine căsătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul locuitorilor din Moldova care au trecut în nefiinţă este simţitor mai mare decât în anii precedenţi. Câteva zone din nord-estul ţării se remarcă printr-un loc fruntaş la decese, dar şi prin unul codaş la căsătorii.

Numai în Iaşi, de la începutul anului şi până în prezent, ofiţerii Stării Civile au fost nevoiţi să completeze 2.233 de certificate de deces, cu 230 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului 2008.

Ieşenii nu stau bine nici la numărul de copii născuţi, 4.192, acesta fiind în continuă scădere încă de acum doi ani, când s-au înregistrat 4.333 de naşteri.

„Dată fiind situaţia economică din ţară este posibil ca neajunsurile financiare să le descurajeze pe viitoarele mămici“, a spus medicul Vicuţa Todosiciuc, managerul Maternităţii „Cuza-Vodă“, din Iaşi.

Stresul şi sărăcia sunt de vină

În această perioadă a anului, cuplurile ieşene nu s-au înghesuit să spună „Da“ în faţa ofiţerului de Stare Civilă. Din 2008, numărul căsătoriilor a scăzut constant, de la 930, acum doi ani, la 722, anul acesta.

„Ne confruntăm nu doar cu o criză de ordin financiar, ci şi cu una de ordin spiritual. Oamenii nu mai au o disciplină în acest sens, iar Taina Căsătoriei nu mai este asumată în sensul ei profund“, a spus profesorul universitar Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Politice, din cadrul Universităţii „Al.I.Cuza“ din Iaşi. Nici nemţenii nu stau mai bine la capitolul mortalitate, numărul deceselor fiind de asemenea în creştere. Dacă în 2008 se înregistrau 578 de cazuri, în 2010 numărul acestora a ajuns la 654.

Cuplurile nu s-au înghesuit nici ele să-şi lege destinele, numărul căsătoriilor ajungând de la 310 în 2008, la 210 anul acesta.

Şi numărul de copii născuţi de la începutul anului, 984, este mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului 2008, când au fost înregistraţi 1.134 de bebeluşi.

„Din cauza situaţiei dramatice prin care trece ţara există tendinţa de a amâna naşterea unui copil până la realizarea pe plan profesional. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Occident. Stresul cauzat în primul rând de împrumuturile la bănci provoacă o uzură fizică şi psihică teribilă“, a explicat profesorul universitar Nicu Gavriluţă.

Acesta este de părere că în 2011 indicii demografici ar putea arăta mult mai rău decât în prezent. „Tot răul însă poate fi spre bine. Înainte de o nouă renaştere, trebuie să atingi fundul iadului“, a mai spus profesorul ieşean.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite