Iaşi: Ioan Gottlieb: „Orice naraţiune este departe de cele trăite”

Iaşi: Ioan Gottlieb: „Orice naraţiune este departe de cele trăite”

Iaşi: Ioan Gottlieb: „Orice naraţiune este departe de cele trăite”

Profesor universitar emerit, specialist în fizica teoretică, bărbatul ajuns la 80 de ani este unul din puţinii supravieţuitori ai lagărelor de exterminare naziste.


La vârsta de cinci ani rămâne orfan de mamă, iar la scurt timp, părintele rămas îi dezvăluie originea evreiască. Educaţia a primit-o exclusiv de la tatăl său, în spiritul asimilării. Astfel că, la şase ani şi jumătate Ioan Gottlieb este înscris la o şcoală primară română. La Baia-Mare, unde s-a născut, a învăţat inclusiv anii de liceu.


11 luni în lagărele naziste
Pe data de 3 mai 1944, Ioan Gottlieb, alături de tatăl său, a fost dus în ghetoul din Baia-Mare. Avea 15 ani jumătate. După o lună este trimis cu trenul la Auschwitz, iar apoi deportat la Mauthausen. Cel mai mult a stat însă în Melk, un lagăr de muncă, mult mai mic decât celelalte. Avea cam 10.000 de deţinuţi în medie, din care mureau şi 30 pe zi. Cel mai tragic episod din lagăr a fost pentru băiatul de atunci pierderea tatălui. După moartea lui, nimic nu mai conta, acţiona mecanic, din inerţie, sau cu disperare, dar fără nici o diferenţă între viaţă şi moarte. „Cum nu mai aveam răspunderea de a trăi pentru tatăl meu, m-am hotărât să fac orice nebunie. Nu mai ţineam la viaţă”, mărturiseşte fizicianul. Dar a avut totuşi noroc.

A fost eliberat după 11 luni de coşmar de către armata SUA, pe 5 mai 1945, cu patru zile înainte de terminarea războiului. Despre ce a simţit atunci, Ioan Gottlieb spune: „dacă aştepţi ceva prea mult, bucuria împlinirii se estompează. Sigur că eram fericit pentru supravieţuire, dar vedeam oameni murind în continuare”. În plus, astfel de experienţe inumane lasă urme adânci.

Au trecut 50 de ani până a vorbit în public despre deportarea în lagărele naziste. Pentru că  ştie că „orice naraţiune e departe de cele trăite”. A acceptat să scrie despre traumele adolescenţei la rugămintea unui profesor din Konstanz, în 2001. A fost de acord şi pentru faptul că mai sunt foarte puţini supravieţuitori. I-au trebuit însă doi ani pentru a se ţine de promisiune.

Memoriile sale despre holocaust au fost publicate în limba română în 2007, în revista „Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae, X”. A acordat interviuri unor cotidiene, a apărut şi în emisiuni de radio şi TV, dar se fereşte totuşi să mai facă asta, „de ce să-i fac pe alţii să sufere pentru că eu sufăr?”, se întreabă profesorul.

Întors în ţară, Ioan Gottlieb îşi continuă liceul în oraşul natal. Face apoi cursuri universitare de matematică la Cluj. Doctoratul şi-l dă la Universitatea din Iaşi şi aici rămâne din 1953. A publicat peste 10 cărţi şi peste 100 de studii ştiinţifice în ţară şi în străinătate. Este iniţiatorul şi conducătorul şcolii de fizică teoretică din Iaşi.

Profesor emerit în fizică
În 1962 el s-a căsătorit cu Cleopatra Mociuţchi, colegă de catedră, colaborator în activitatea ştiinţifică şi cel mai preţios sprijin. Ioan Gottlieb (Gott-Dumnezeu, lieben-a iubi) crede că a avut noroc în viaţă, dar nu-şi poate totuşi suprima întrebarea tristă dacă Dumnezeu îl iubeşte pe el, sau el pe Dumnezeu.

Profil

Născut: 21 ianuarie 1929, Baia-Mare.
Studii: Doctorat în Fizica Teoretică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, 1955.
Familie: Căsătorit de aproape cinci decenii.

Întrebări şi răspunsuri

Privind în urmă, vă consideraţi un om mulţumit cu ce a realizat?
Omul nu-i bine să ceară de la el mai mult decât poate. Sunt mulţumit cu cât am făcut. Dar nu m-am oprit. Mai scriu încă, mai colaborez cu specialiştii din domeniu. Acum lucrez la o broşură despre fractali, ultima dragoste ştiinţifică, împreună cu soţia mea,
Cleopatra Mociuţchi, iubirea mea de-o viaţă.

Nu vă preocupă ideea de a scrie şi de a vă publica memoriile?
Nu. Atâta timp cât am idei ştiinţifice mi-e milă să-mi ocup timpul cu altceva. Când n-o să mai am, o să scriu.

Ce-i place

Prima şi cea mai relevantă între pasiunile lui Ioan Gottlieb este fizica teoretică. Şi crede că este un mare noroc ca omul să-şi câştige existenţa toată viaţa dintr-un hobby. Iubeşte apoi muzica cultă, deşi recunoaşte că există şi muzică uşoară de calitate pe placul lui.

Ce nu-i place
Îl deranjează haosul din ţară. „Am convingerea că e vorba de un popor talentat, dar needucat pentru muncă şi corectitudine”. Nu-i place că se neglijează învăţământul şi sănătatea, iar generalizările nejustificate îl intrigă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: