Iaşi: Dascălii au sfidat greva prin cântece

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Dascălii au sfidat greva prin cântece
Iaşi: Dascălii au sfidat greva prin cântece

Profesorii de la Liceul de Artă „Octav Băncilă“ au ţinut ieri orele de muzică dar şi celelalte cursuri cu elevii

Ei au ajuns la compromisul unei greve japoneze deoarece jumătate dintre salariaţii Colegiului nu au fost de acord cu greva generală.

Zeci de cadre didactice de la Colegiul „Octav Băncilă“ au fost obligate de circumstanţe să nu facă grevă generală alături de miile de colegi din Iaşi. „Vinovaţi“ de această situaţie sunt chiar cadrele didactice din instituţia de învăţământ, care fac parte dintr-un sindicat care nu s-a aliat mişcărilor de protest demarate de Alianţa Sindicală la nivel naţional.


Am ajuns la un consens şi am decis să facem măcar grevă japoneză cu toţii. Colegii de la Federaţia Educaţiei Naţionale nu au făcut grevă generală şi nu era normal ca elevii să înveţe o oră şi alte două, spre exemplu, să stea“, a spus Mitriţa Filip, lider sindicat USLIP pe colegiu.


Noi am fi vrut să facem grevă generală, dar din păcate a fost această problemă cu sindicatul de la FEN şi nu s-a putut decât grevă japoneză. Iarăşi ajungem la vechea poveste, că nu există solidaritate între noi şi se va vorbi de casta dezbinată“, a spus Emil Munteanu, profesor al Colegiului de Artă „Octav Băncilă“. De cealaltă parte a baricadei, sindicaliştii de la FEN susţin că o grevă generală nu-şi mai are rostul şi nu va aduce niciun beneficiu cadrelor din învăţământ.


Dezamăgiţi de rezultatele protestelor


Tot au mai fost greve până acum şi nu s-au rezolvat prea multe“, a spus Ioana Nedelcu, profesor de violoncel. După 26 de ani de activitate didactică, are un venit care nu ajunge la 2.000 de lei pe lună. Un alt coleg de catedră susţine că prin acţiunile de protest radicale nu au decât de pierdut.


Am făcut mai demult grevă generală şi nu ni s-a dat nimic la salariu. Acum câţiva ani la fel, am făcut noi grevă, au primit toţi bugetarii bani în plus, dar numai nouă ni s-a reţinut din leafă. Fiecare va suporta cum va putea ce se întâmplă acum“, a spus Neculai Musteaţă. În timp ce profesorii au purtat ecusoane cu „Grevă Japoneză“, elevii au stat în clase şi în cele mai multe dintre cazuri li s-a predat. „Ştiu că ceilalţi elevi din oraş nu învaţă. Ne-ar fi plăcut şi nouă să fie grevă astăzi“, a spus Ionuţ, elev în clasa a VII-a. Cei mai mari, de clasele a XII-a, au fost bucuroşi că pot repeta la instrumentele muzicale.

O parte dintre cadrele didactice din acest sindicat au fost însă revoltate pentru că nu au putut fi alături de colegii din restul şcolilor.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite