Moştenitorii lui Fenechiu de la PNL Iaşi: "Trădătorul" Cozmanciuc, şef interimar. Liberalii îl agrează mai degrabă pe Cristian Adomniţei

Moştenitorii lui Fenechiu de la PNL Iaşi:

Cristian Adomniţei şi Mugurel Cozmanciuc vor conduce filiala judeţeană a PNL Iaşi

Conducerea filialei liberale de la Iaşi va fi asigurată, cu caracter interimar, de către deputalul Mugurel Cozmanciuc, pupilul lui Fenechiu, cel care l-a trădat însă pe liberal acum o lună. Liberalii au decis ca şeful CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, să fie propus şefilor de la Bucureşti pentru funcţia de preşedinte.

Ştiri pe aceeaşi temă

Liberalii ieşeni s-au reunit sâmbătă, 1 februarie, pentru a discuta despre mutările ce urmează a fi făcute la şefia filialei, odată cu condamnarea baronului Relu Fenechiu. Marius Dangă, secretar al partidului, a transmis că membrii PNL de la Iaşi au decis, cu unanimitate de voturi, ca filiala să fie condusă, cu caracter interimar, de către deputatul Mugurel Cozmanciuc, politician crescut de Relu Fenechiu.

Dangă a precizat însă că liberalii ieşeni îl vor propune pe Cristian Adomniţei Biroului Politic Naţional în vederea numirii acestuia în funcţia de preşedinte a filialei de la Iaşi.

“Noi am avut un birou judeţean astăzi, practic ultimul birou judeţean convocat de domnul Fenechiu, în care am luat câteva decizii. În primul rând am convocat şedinţa teritorială pentru data de 5 aprilie. Am convocat o delegaţie permanentă judeţeană pentru data de 9 februarie, am confirmat practic că vicepreşedintele desemnat până acum, inclusiv de preşedintele Fenechiu, să conducă filiala în absenţa domniei sale, domnul Mugur Cozmanciu să coordoneze activitatea filialei până la o altă decizie a Biroului Politic Naţional. La finalul şedinţei am constat practic vacanţa funcţiei de preşedinte şi am solicitat biroului politic naţional, care este cel abilitat, să desemneze persoana care va coordona activitatea până la şedinţa teritorială, să-l desemneze în acest sens pe domnul vicepreşedinte naţional, Cristian Adomniţiei”, a spus Marius Dangă.

CV-urile celor doi baronaşi

Traseurile politice ale lui Mugurel Cozmanciuc şi Cristian Adomniţei au fost strâns legate de ascensiunea baronului Relu Fenechiu. Condamnatul Fenechiu a avut dintotdeauna o afinitate specială pentru Cozmanciuc, actual deputat, pe care l-a propulsat în mai multe rânduri în diferite funcţii de conducere ale unor instituţii publice, inclusiv în cea de secretar de stat în Ministerul Mediului şi Transporturilor. Soţia lui Cozmanciuc, Teodora, a fost şi ea propulsată cu sprijinul lui Fenechiu în funcţia de director al Corpului de Control din Ministerul Transporturilor.

Cozmanciuc a fost protagonistul unui scandal mediatic după ce, pe 31 decembrie 2013, a fost filmat de un post de televiziune din Iaşi la o întâlnire cu omul de afaceri Ghiocel Asimionesei, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj. Asimionesei este patron din umbră al cotidianului “Bună Ziua Iaşi”, ziar ce poartă o campanie continuă de denigrare a lui Fenechiu.

Contactat la vremea respectivă de “Adevărul”, Cozmanciuc a refuzat să comenteze. Deputatul nu a venit cu o declaraţie publică nici după condamnarea lui Relu Fenechiu. Surse din PNL spun că, spre deosebire de alţi protejaţi de-ai lui Fenechiu, cum e Cristian Adomniţei sau Marius Dangă, Cozmanciuc nici nu s-ar fi întâlnit cu liberalul în ziua pronunţării din dosarul “Transformatorul” întrucât ar fi plecat din ţară cu câteva zile înainte.

Cristian Adomniţei, vicepreşedinte PNL, a a devenit un nume cunoscut la nivel naţional tot cu ajutorul lui Relu Fenechiu. Adomniţei a ajuns Ministru al Educaţiei datorită lobby-ului făcut de baronul liberal. Ulterior, Adomniţei s-a retras la Iaşi şi în prezent este preşedinte al Consiliului Judeţean. Adomniţei a fost şi el implicat în dosarul “Trasnformatorul” el fiind citat de DNA după ce una din firmele sale a participat la licitaţiile controversate de la SISEE Moldova. Pe numele liberalului s-a dispus însă scoaterea de sub urmărire penală. 

La fel ca şi Cozmanciuc, Adomniţei nu a comentat până în prezent condamnarea la cinci ani de puşcărie a lui Relu Fenechiu.

Mai puteţi citi:

Relu Fenechiu s-a predat în jurul orei 18.00 şi va ajunge în arestul Poliţiei Iaşi. Fostul deputat şi-a anunţat demisia din PNL Relu Fenechiu s-a predat în această seară, în jurul orei 18.00. Informaţia a fost confirmată de şeful Poliţiei Iaşi, chestorul Ioan Scripniciuc.

Dosarul „Transformatorul”. Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Fostul ministru s-a predat Magistraţii Curţii Supreme l-au condamnat joi pe fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul”, în care a fost găsit vinovat pentru corupţie. Instanţa a menţinut astfel decizia anterioară dată de completul de trei judecători al aceleiaşi Curţi. Spre seară, Fenechiu s-a predat Poliţiei Judeţene Iaşi, unde va rămâne până când va ajunge mandatul de executare a pedepsei.

Relu Fenechiu: "În această ţară se fură în continuare mult prea mult" Proaspătul ministru al Transporturilor, judecat pentru fapte de corupţie în dosarul "Transformatorul", a criticat organigrama instituţiei pe care o conduce şi a ameninţat cu concedierea subordonaţii care nu corespund schemei postului.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările