Fost senator de Iaşi, şef al proiectului de 1,2 miliarde de euro pentru construirea hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti, în Cluj, de către o companie din China

Fost senator de Iaşi, şef al proiectului de 1,2 miliarde de euro pentru construirea hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti, în Cluj, de către o companie din China

Imagine

Fostul senator PDL de Iaşi, Dan Cârlan, un personaj politic ieşit din lumina reflectoarelor în ultimii ani, şi omul de afaceri Maricel Popa, secretar de stat în Ministerul Economiei, au semnat documente cu importanţă strategică uriaşă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dan Cârlan, fost senator de Iaşi, fost preşedinte al PDL Iaşi şi ex-secretar de stat în Ministerul Mediului, a semnat din partea României o scrisoare de confort prin care o companie din China se arată interesată să investească 1,2 miliarde de euro pentru construirea unei hidrocentrale în judeţul Cluj, la Tarniţa-Lăpuşteşti.

Din partea Chinei, înţelegerea a fost parafată de Yun Lian, vicepreşedinte executiv al Sinohydro Corporation, compania interesată să investească la Cluj, în cadrul unei întâlniri la nivel înalt la care au participat în cursul zilei de ieri inclusiv premierii din România şi China. La întâlnire a luat parte şi Maricel Popa, un important om de afaceri din Iaşi, secretar de stat în Ministerul Economiei. De altfel, Dan Cârlan este chiar şeful cabinetului secretarului de stat Maricel Popa, funcţie pe care o deţine din primăvara acestui an. Anterior, Cârlan a mai fost şi şef al Autorităţii pentru Inundaţii şi Managementul Apelor.

Dan Cârlan este director de proiect în calitate de reprezentant al Guvernului pentru hidrocentrala, de tip CHEAP (Centrală Hidroelectrică de Acumulare prin Pompaj), Tarniţa-Lăpuşteşti. Proiectul hidrocentralei de la Tarniţa Lăpuşteşti a fost întocmit de firma Interproiect, iar costurile de construire au fost estimate la 1,5 miliarde de euro. Durata de finalizare a proiectului a fost estimată la 7-8 ani. Societatea de proiect este responsabilă cu realizarea obiectivului de investiţii, urmând a se ocupa de obţinerea tuturor autorizărilor necesare, a proiectului tehnic şi a documentaţiei de achiziţie, de organizarea licitaţiei pentru alegerea contractorului general, de semnarea contractului de execuţie a obiectivului de investiţii, de desfăşurarea lucrărilor de execuţie, punerea în funcţiune şi exploatarea.

Beneficiarul investiţiei ar urma să fie Hidroelectrica.

Documentul semnat ieri, scrisoarea de confort, este un acord, introdus prin noul Cod Civil, asemănătoare cu scrisoarea de garanţie. Însă dacă o scrisoare de garanţie are este un instrument de garantare a unei obligaţii în bani, de exemplu un împrumut, a unei alte persoane (debitor), în cazul scrisorii de confort vorbim despre garantare a unei obligatii de a face (ex. ridicarea unei constructii)  sau de a nu face (ex. obligatia de a nu darama un imobil) a unei alte persoane (debitor). Această obligaţie poate fi condiţionată  de existenţa unei alte condiţii ce trebuie îndeplinite.  

Sinohydro Corporation este un companei de stat chinezească care activează în domeniile hidroenergie, inginerie, construcţii. În 2012, compania s-a situat pe locul 14 în lume în topul companiilor în funcţie de venitul anual şi pe locul 6 între firmele de construcţii din China. Compania are lucrări în SUA, Uganda, Nigeria, China etc.
 
Proiectul hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti se negociază cu partea chineză încă din perioada guvernării Boc.
 
Investiţie de 1 miliard de euro
 
Investitia de la CHEAP Tarnita-Lapustesti va duce la crearea unui important numar de locuri de munca - peste 4000 - si implicit la cresterea nivelului de trai din zona. In plus, realizarea acestui proiect va contribui semnificativ si la dezvoltarea economica a tarii.  Constructia centralei de la Tarnita-Lapustesti inseamna o investitie green-field in jur de 1,164 miliarde euro (fara TVA), ceea ce va contribui semnificativ la dezvoltarea economica a tarii, dar si a zonei situate in apropierea orasului Cluj-Napoca.
In plus, intrarea in functiune a CHEAP Tarnita-Lapustesti va aduce importante beneficii pentru Sistemul Energetic National (SEN), contribuind prin:
• Imbunatatirea regimului de functionare al grupurilor mari din CNE Cernavoda si centralelor termoelectrice de condensatie pe combustili fosili si congenerare prin transferul energiei electrice de la gol la varf - (noaptea si in week-end) . Acest aspect va contribui la reducerea consumului de combustibili fosili ce provin in cea mai mare parte din import
• Participarea la reglajul frecventa-putere asigurand si rezerva tertiara rapida, asigurand astfel cresterea calitatii energiei electrice furnizate si utilizarea eficienta a apei din lacurile de acumulare
• Asigurarea rezervei de avarie de scurta durata, marind siguranta in functionare a SEN
• Functionarea CHEAP T-L va permite unor centrale hidroelectrice, care sunt folosite momentan pentru reglajul in SEN, o functionare constanta.
 
4.000 de locuri de muncă în primii 5 ani
 
Investitia in hidrocentrala cu acumulare prin pompaj va duce la crearea unui numar important de locuri de munca si cresterea nivelului de trai in zona. Un varf de angajari ar urma sa fie atins in prima etapa de constructie a proiectului (primii 5 ani)- respectiv 4049 de locuri de munca. In cea de-a doua faza a executiei, numarul locurilor de munca urmeaza a fi diminuat. De asemenea, se vor realiza investitii importante pentru imbunatatirea cailor de acces in localitatea Lapustesti.
 
Pe aceeaşi temă:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: