Iaşi: Şi-a omorât partenerul de pahar pentru a proteja butoiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 49 de ani din localitatea ieşeană Dagâţa ar putea petrece ani grei în spatele gratiilor.

Tăutu Trifan a fost acuzat de procurori că în noaptea de 25/26 ianuarie l-a ucis pe Ioan Doljescu (61 de ani) după ce au băut împreună câţiva litri de vin.

Trifan s-ar fi enervat pentru că Ioan Doljescu s-ar fi dus singur la butoiul cu băutură să-şi mai pună o porţie. Săteanul i-ar fi cerut să nu se apropie de licoare dar Doljescu l-ar fi împins. În timp ce se ridica de jos, Trifan ar fi luat un cuţit aflat pe sobă şi i l-ar fi înfipt lui Doljescu în inimă.

Tribunalul Iaşi l-a condamnat luni la 10 ani de închisoare cu executare pentru omor. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite