Iaşi: 50 de poliţişti şi pompieri cheamă banca la bară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşenii au dat în judecată Volksbank şi cer returnarea sumelor plătite pentru comisionul de risc. Oamenii legii susţin că unele clauze impuse de bancă sunt abuzive şi cer înlăturarea acestora. Primele termen ale proceselor sunt în ianuarie 2011.

Agentul de poliţie Marius V. (30 de ani) a împrumutat de la Volksbank echivalentul a 200.000 de lei în franci elveţieni în 2006 pentru a-şi putea construi o casă.

 „Pentru a-mi acorda creditul personal cu ipotecă am garantat cu terenul şi o altă locuinţă, bunuri care acopereau practic de trei ori împrumutul", povesteşte ieşeanul.
Acesta a optat pentru un credit cu dobândă fixă pe care trebuia să-l plătească vreme de 20 de ani. Însă nici bine nu s-a apucat de cosntrucţia casei căci rata a început să crească simţitor.

Astfel, în trei ani a ajuns să plătească cu 1.000 de lei mai mult decât rata iniţială, adică de la 1.400 la 2.400 lei. Disperat ieşeanul s-a dus la bancă de nenumărate ori pentru a cere explicaţii.

600 lei comision risc

 „Rata a crescut şi datorită comisionului de risc prevăzut în contract. De asemenea, în contract se prevedea că e dobânda fixă, dar mai jos se precizează că banca îşi rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară." , spune Marius V. 

Doar pentru comisionul de risc, care conform convenţiei de împrumut este aplicat la soldul creditului plătit lunar, agentul de poliţie plăteşte 600 de lei. „Am încercat să renegociez contractul dar degeaba. Nu înţeleg de ce trebuie să plătesc comisionul de risc dacă eu am garantat cu o locuinţă şi un teren. Unde este riscul? Dacă nu puteam plăti banca oricum îşi lua banii. Este abuziv ceea ce fac ei", este de părere agentul de poliţie.

Tânărul a dat în judecată bancă şi a cerut rambursarea sumelor reprezentând plata comisionului de risc, anularea acestei clauze şi a celei care reglementează ajustarea dobânzii.

Pe lângă el alţi 49 de colegi poliţişti, poliţişti de frontieră şi pompieri au deschis câte un proces la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti împotriva sucursalei centrale a Volksbank România.

„În momentul în care au fost încheiate aceste contracte, consumatorul a acţionat de pe o poziţe inegală, în raport cu banca. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus în forma respectivă de către bancă", a declarat Florin Calistru, avocatul celor 50 de persoane.

Cu toate că în repetate rânduri am încercat să contactăm reprezentanţii băncii aceştia nu ne-au dat niciun răspuns.

Proces pierdut

În mai 2010 Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis acţiunea Autorităţiii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care reprezenta 19 persoane, împotriva Volksbank.

Magistraţii au declarat  abuzive clauzele din contracte referitoare la comisionul de risc , dar şi unele prin care banca putea majora dobânzile. Banca a fost amendată cu 1.000 de lei şi trebuia să înlăture clauzelerespective, însă a făcut recurs.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite