Iaşi: 3,5 milioane de euro aruncaţi în drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: 3,5 milioane de euro aruncaţi în drum
Iaşi: 3,5 milioane de euro aruncaţi în drum

Licitaţia este controlată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, cunoscut şi ca „regele asfaltului“ pentru zecile de lucrări primite de la stat.

Drum Naţional 28, care leagă Iaşiul de Roman, a fost reparat în urmă cu şapte ani. Deşi şoseaua arată impecabil, şefii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi au decis luna trecută să reia lucrările. Motivul, spun specialiştii în drumuri, este „o reţea de fisuri şi de crăpături“, care s-ar putea transforma peste iarnă în gropi.

„Timp de cinci ani nu se va mai lucra pe aceste tronsoane de drum pe care-l modernizăm acum“, susţine Viorel Scutaru, şeful DRDP Iaşi. Valoarea investiţiei pentru lucrările de pe DN 28 este de 3,5 milioane de euro, bani care ajung la societatea Spedition UMB, controlată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu. Lucrările constau în refacerea stratului de uzură a drumului, astfel: 4,5 kilometri în localitatea Leţcani, 2,5 kilometri în Târgu Frumos şi 2 kilometri la Strunga.

Decizia şefilor DRDP Iaşi, aprobată fără reţinere de conducerea de la Bucureşti a instituţiei, este ciudată pentru şoferi. Aceştia se plâng că în judeţ sunt cel puţin trei drumuri naţionale care arată cu mult mai rău decât DN28. „Şoseaua arăta ca-n palmă. Fac cel puţin trei curse în fiecare zi pe aici şi nu am sesizat nicio crăpătură în asfalt. Vor cheltui din nou bani şi cu refacerea marcajelor“, ne-a declarat Dănuţ Croitoru, şofer de maxi-taxi.

DN24C, pericol public

Un exemplu de drum naţional care aşteaptă de câţiva ani să intre în reparaţii este cel dintre localităţile Vânători şi Bivolari, situat în vestul judeţului Iaşi. Deşi este plin de gropi, denivelări, iar marcajele abia se mai zăresc, DN24 C a fost doar peticit în ultimii ani. „Merg periodic spre Bivolari şi-mi rup maşina-n două din cauza gropilor. Nu înţeleg de ce nu s-au dus pe DN24 C să repare, unde zboară şoferii de pe şosea“, este de părere Dănţ Apetroaiei, şofer.

De partea cealaltă, şefii DRDP Iaşi susţin că nu au fonduri suficiente pentru drumurile naţionale de la marginea judeţului. „Dacă dai de o groapă pe DN24 C, ai cum să mergi pe contra-sens, pentru că nu vine nicio maşină. Pe DN 28, unde traficul este infernal, nu ne putem permite astfel de lucruri“, a mai spus Viorel Scutaru. Alte două drumuri naţionale din judeţ care aşteaptă de câţiva ani să intre în reparaţii sunt DN 28A, Târgu Frumos-Iaşi, şi DN 28 B, dintre Târgu Frumos şi Hârlău.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite