Grevă studenţească la Iaşi. Protestatarii cer demisia rectorului Universităţii "Al. I. Cuza", pe care-l acuză de lăcomie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de studenţi de la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi s-au adunat astăzi, 3 decembrie, în Sala Paşilor Pierduţi şi au protestat virulent împotriva lui Vasile Işan, rectorul instituţiei de învăţământ.

Mişcarea de protest, prima după o pauză de câţiva ani la Iaşi, a fost organizată de membrii Ligii Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (LS IAŞI). Peste 50 de stundenţi s-au adunat astăzi, la orele amiezei, pentru a protesta împotriva conducerii instituţiei de învăţământ.

Vizaţi de scandări precum "Demisia!" şi "Lăcomia voastră trezeşte România noastră!" au fost rectorul Vasile Işan, Bogdan-Eduard Pleşcan, director general administrativ, Carmen Creţu, prorector probleme studenţeşti, Constantin Rusu, preşedintele Senatului UAIC, precum şi studenţii senatori care au votat deciziile „abuzive şi ilegale”, în opinia LS Iaşi.

Studenţii sunt nemulţumiţi că tarifele de cazare au fost majorate în ultimul an cu procente cuprinse între 5 şi 10%, fapt care a condus creşterea preţului pe loc/cameră cu valori cuprinse între 5 şi 40 de lei. Un loc în căminele de la "Cuza" costă acum între 120 şi 300 de lei. Majorarea ar aduce suplimentar în bugetul universităţii în jur de 700.000 de lei, bani care nu s-ar regăsi în dotările căminelor.

În acelaşi timp, protestatarii contestă o "taxă pentru restanţele din anii anteriori", cuprinsă între 130 şi 300 de lei. "Taxa este ilegală pentru că a fost introdusă cu 4 zile înainte de începerea noului an universitar şi nu cu minim 4 luni aşa cum prevăd reglementările legale. Am fost în grevă japoneză câteva zile, iar rectorul Vasile Işan a caracterizat acţiunea de protest drept «obrăznicie»", a precizat Silvian Man, preşedintele LS Iaşi.

În acest moment, funcţionează la universitatea ieşeană în jur de 20 de organizaţii studenţeşti, a căror activitate este cvasi-invizibilă şi din a căror structuri de conducere fac parte tineri afiliaţi politic. Liga Studenţilor este singura nerecunoscută de către conducerea universităţii şi care nu are reprezentant în Senatul instituţiei.

După începerea protestului de astăzi, terminat în jurul orei 13.00, rectorul Işan a catalogat acţiunea drept "circ" şi a întrebat retoric dacă studenţii protestatari nu ar trebui să fie la cursuri.

Iată revendicările complete ale studenţilor de la LS Iaşi:

 1. Eliminarea noilor taxe pentru restanţele din anii anteriori prin anularea noului Regulament pentru studiile universitare de licenţă, adoptat prin încălcarea art. 136 alin. 2 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011. Regulamentul a fost modificat cu 4 zile înainte de începutul anului universitar deşi, prin lege, modificarea era permisă doar cu 3 luni înainte de începutul anului universitar.

2. Reducerea tarifelor de cazare din campusurile universităţii, la nivelul celor din anul universitar precedent;

3. Adoptarea Statutului Studentului (Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului) în forma propusă de LS IAŞI, care este cea mai completă formă propusă la nivel naţional;

4. Transparenţă în deciziile structurilor de conducere ale UAIC; Solicităm răspunsul conducerii universităţii la toate cererile depuse până acum prin care au fost solicitate informaţii care privesc direct studenţii (respectarea legii 544/2001 şi a Legii Educaţiei Naţioanale).

5. Adoptarea unei metodologii în vederea acordării de credite pentru acţiunile de voluntariat ale studenţilor UAIC.

Universitatea "Al. I. Cuza" traversează o perioadă financiară dezastruoasă, cauzată de scăderea drastică a numărului de studenţi, incapacitatea de a se adapta necesităţilor pieţei şi a datoriilor uriaşe către bănci.

Mai puteţi citi:

Universitatea „Al. I. Cuza“, la un pas de colaps din cauza datoriilor uriaşe la bănci

Dezastru financiar la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi. Salarii tăiate cu 15% şi angajaţi ce iau în calcul începerea grevei

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite