Gravuri de Rembrandt reprezentând "Scenele biblice", expuse pentru prima dată la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia cu gravuri ale lui Rembrandt, un proiect al Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) a fost lansată oficial pe 28 septembrie, la Muzeul "Vasile Pogor" din Iaşi.

Gravuri originale realizate de Rembrandt, aparţinând unui colecţionar luxemburghez  şi reprezentând „Scenele biblice", pot fi admirate pentru prima dată la Iaşi, la Muzeul „Vasile Pogor”, începând cu data de 28 septembrie şi până pe 15 noiembrie 2014.

Rembrandt Harmenszoon van Rijn, pictor şi gravor olandez, s-a născut pe 15 iulie 1606, în Leiden şi este considerat unul din cei mai mari artişti din istorie.

A trăit în epoca supranumită "vârsta de aur olandeză" şi a semnat  600 picturi, 300 gravuri şi peste 2000 desene.

Maestru al tehnicii de clar-obscur, Rembrandt a fost "singurul pictor care şi-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenuşa, sau să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare, pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis", după cum îl descrie istoricul de artă francez, Élie Faure.

La vernisajul expoziţiei  de pe 28 septembrie au participat ambasadorul Olandei în România, Excelenţa Sa, domnul Matthijs van Bonzel, Dan Lungu, directorului Muzeului Literaturii Române Iaşi şi Thomas Emmerling, reprezentantul colecţionarului din Luxemburg şi curator al expoziţiei.

Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române Iaşi, a declarat referitor la aceasta initiativă a FILIT: „Prezenţa acestei expoziţii la Muzeul Literaturii Române nu este întâmplătoare, ci face parte dintr-o strategie mai amplă de dinamizare a vieţii culturale ieşene, de creştere a vizibilităţii oraşului şi de repoziţionare simbolică pe harta culturală a ţării. Suntem convinşi că expoziţia Rembrandt va avea ecoul pe care îl merită .

Vizitatorii expoziţiei de la Muzeul "Vasile Pogor" vor putea vedea, până pe 15 noiembrie, de marţi până duminică, între orele 10.00-17.00, scene din Vechiul Testament, Noul Testament şi portrete ale sfinţilor,  în viziunea marelui artist olandez.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite