Gravidă nevoită să facă avort după ce un afacerist i-a rupt maxilarul în noaptea de Revelion. Agresorul, acelaşi care a înjunghiat un poliţist în club

Gravidă nevoită să facă avort după ce un afacerist i-a
rupt maxilarul în noaptea de Revelion. Agresorul, acelaşi care a
înjunghiat un poliţist în club

Bătaia a avut loc într-un local din Iaşi FOTO Botoşăneanul

Afaceristul Radu Holban, fost Talabă, a fost trimis în judecată de procurorii ieşeni pentru o serie de agresiuni extrem de violente ce s-au petrecut în localul Bellaria din Iaşi. Printre victimele sale  s-au numărat şi două femei, una dintre ele însărcinată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Radu Holban a fost deferit justiţiei alături de alte trei persoane, Adrian Chirilă şi Constantin Dimitriu, toţi fiind acuzaţi de infracţiuni de lovire şi alte violenţe, precum şi de tulburarea ordinii şi liniştii publice. Faptele pe care Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi le impută celor trei ar fi fost comise în 2014, ancheta judiciară durând peste patru ani.

În rechizitoriu se menţionează că cei trei ar fi lovit violent patru persoane în timp ce se aflau în localul Bellaria, din Iaşi, considerat unul dintre cele mai luxoase din oraş. Agresorii şi victimele sărbătoreau Revelionul când între ele a izbucnit un conflict spontan. Se întâmpla în jurul orei 5.00, după ce, pe parcursul nopţii, se consumase băuturi alcoolice. 

Pima victimă a celor trei a fost Sorin I., care a fost lovit atât în local cât şi pe hol. Cu pumnii şi picioarele a fost lovit şi Bogdan Florin V. Cei doi bărbaţi au avut nevoie de 21, respectiv 7 zile de îngrijiri medicale.

Cătălina M. şi Claudia V. au fost, de asemenea, lovite violent în zona feţei de agresori, ultima dintre ele ajungând la spital cu părul efectiv smuls din cap, se arată în rechizitoriu. Printr-o situaţie dramatică a trecut Cătălina M., care era însărcinată în 5 săptămâni şi 6 zile la acel moment. Femeia a suferit o dublă fractură de mandibulă şi, din cauza „riscului malformativ provocat de radiografiile dentare” medicii au recomandat un chiuretaj, procedură ce a şi avut loc. Doctorii au considerat că, din cauza radiaţiilor, fătul ar fi putut avea de suferit.

„Fapta inculpatului Holban Constantin Radu de a o lovi cu pumnul în zona feţei pe persoana vătămată M. Cătălina, care era însărcinată, provocându-i acesteia fractură dublă de mandibulă mediană şi subcondiliană dreaptă, impunându-se efectuarea unor radiografii pentru stabilirea tratamentului medical, ceea ce a condus la un risc malformativ al fătului şi efectuarea chiuretajului uterin, nu întruşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală prev. de art 194 alin 1, lit. d, lipsind legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi rezultatul produs”, a considerat procurorul de caz. Articolul menţionat are corespondent în Codul Penal la vătămare corporală având ca rezultat avortul, având o pedeapsă maximă de 7 ani.

Radu Holban este judecat şi pentru tentativă la omor după ce, la începutul acestui an, ar fi înjunghiat un poliţist ieşean, în urma unui conflict din club. Holban ar fi administratorul unor firme, el susţinând că este de profesie consilier juridic. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: