Glume cinice despre securişti. Cum se salutau de Paşte angajaţii sistemului represiv comunist

Glume cinice despre securişti. Cum se salutau de Paşte angajaţii sistemului represiv comunist

Bancuri despre securişti

Vă propunem o colecţie de bancuri despre angajaţii Securităţii comuniste. Ne puteţi scrie la secţiunea de comentarii glumele de acest fel pe care le cunoaşteţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

1. Colegi la închisoare, în comunism.
- Matale de ce eşti aici?
- De lene.
- Cum aşa?
- Am avut o discuţie într-o seară cu un coleg şi m-am gândit că ajunge să merg a doua zi să informez Securitatea, dar el s-a dus chiar în seara aia.

2. Un tip merge în fiecare zi de dimineaţă în faţa Comitetului Central (CC) şi strigă: ,,N-avem pâine, n-avem căldură, n-avem lumină!”. După câteva zile cei de la Securitate îl saltă şi hotărăsc să-l sperie puţin. Îl închid într-o încăpere şi trag în el cu gloanţe oarbe, apoi îi dau drumul. În ziua următoare, omul nostru e din nou în faţa CC-ului şi strigă: „N-avem nici gloanţe!”.

3. Soţul şi soţia servesc masa. Deodată, uşa e trântită de perete şi patru securişti dau buzna. Se reped la soţ şi, spre disperarea soţiei, îl iau pe sus şi-l urcă într-o maşină neagră. Trec zile, trec săptămâni şi omul nu mai apare acasă. Disperată, soţia reuşeşte să obţină o audienţă.
- Vai, ne pare rău, dar soţul dumneavostră a murit de pneumonie.
- Nu se poate, spune plângând soţia, soţul meu nu era bolnav când l-aţi arestat, cum se poate să fi făcut pneumonie?
- Ei, doamnă, a încercat să fugă, a alergat, şi ştiţi cum este, el transpirat, glonţul rece...

4. Iţic sună la Securitate:
- Alo, vedeţi că Ştrul are nişte lemne!
- Şi ce e cu asta?
- A găurit şi a introdus în fiecare lemn bijuterii, diamante, dolari şi, probabil, ceva muniţie adusă din
America, de la fratele lui.
Apoi îl suna pe Ştrul:
- Mă, dobitocule, pregăteşte-te că am trimis să-ţi spargă lemnele!
- Pe cine?
- Pe aia pe care mi i-ai trimis tu anul trecut de mi-au săpat grădina.

5. Ceauşescu cere Securităţii: "Aduceţi-mi-l pe acela care face toate bancurile cu mine!"
I-l aduc.
Spune Ceauşescu: "De ce faci tu numai bancuri cu mine? Le ştiu, sunt bune, dar să te văd, fă şi tu un banc care să nu fie cu mine".
Se gândeşte acela cât se gîndeşte şi spune:
"Tovarăşa Ceauşescu e însărcinată."
"Nu cu mine, am spus!"
"Da' cine-a spus că-i cu tine?"

6. Cum se salutau securiştii de Paşte:
- Şi-a revenit gagiul!
- Am fost informat.

7. Fiul unui demnitar comunist pleacă în State pentru studii. Acasă trimite o telegramă scurtă: „TRĂIASCĂ PARTIDUL COMUNIST. RĂMÂN!“

8. Un miliţian prinde o pereche făcând dragoste într-un boschet. Îi duce la secţie şi, de acolo, în faţa tribunalului. La proces, fata e felicitată pentru patriotism şi băiatul pentru iniţiativă. Miliţianul e arestat pentru întrerupere ilegală de sarcină.

9. A doua zi de Paşti, şeful Securităţii vine la birou. Nici nu intră bine pe uşă, că primul subordonat îl întâmpină respectuos:
- Hristos a Înviat, tovarăşe comandant suprem!
Securistul zâmbeşte, dă din cap şi trece mai departe. Nu trec două minute şi apare alt subordonat:
- Hristos a Înviat, tovarăşe comandant suprem! 
- Ştiu, stiu, am fost deja informat!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: