Ghinion total pentru un dealer de droguri care a oprit de curiozitate la un accident, dar a fost arestat imediat VIDEO

Ghinion total pentru un dealer de droguri care a oprit de curiozitate la un accident, dar a fost arestat imediat VIDEO

Bărbat percheziţionat la accidentul de la Scânteia / FOTO: ALOIASI

Bărbatul a oprit maşina în zona în care în urmă cu câteva minute s-a produs un accident mortal, cu trei persoane decedate.

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a oprit cu maşina, curios fiind, pentru a vedea ce s-a întâmplat în zona în care, în această după-amiază, a avut loc un accident mortal.

Ochelarii de soare purtaţi într-o zi de ianuarie şi comportamentul ciudat le-au atras atenţia poliţiştilor, care l-au legitimat pe bărbat şi au decis să îi percheziţioneze maşina. 

În urma controlului efectuat de poliţişti, aceştia au găsit în autoturism o listă pe care erau trecute mai multe sume de bani. Suspectul a declarat iniţial că banii trecuţi pe respectiva foaie proveneau din vânzarea de petarde, dar, până la urmă, intimidat de întrebările poliţiştilor, a recunoscut faptul că se ocupă de vânzarea de substanţe interzise.

Mai mult decât atât, poliţiştii au descoperit faptul că bărbatul nu deţinea nici permis de conducere valabil. Acesta a fost încătuşat şi dus la secţia de poliţie. 

Vă recomandăm să citiţi şi:  

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările