Gheorghe Nichita s-a autosuspendat din funcţiile deţinute în PSD: „Rămân în continuare membru al partidului şi fidel principiilor social-democrate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita a anunţat, joi, că se autosuspendă din funcţia de vicepreşedinte al PSD la nivel naţional, cât şi din cea de preşedinte al organizaţiei judeţene Iaşi a partidului, spunând că a luat decizia în urma unei discuţii cu liderul PSD Victor Ponta. Vineri, 8 mai, la Curtea de Apel Bucureşti se va judeca contestaţia procurorilor la decizia măsura de control judiciar data de Tribunalul Bucureşti săptămâna trecută.

Primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita, a anunţat, printr-un comunicat de presă, că începând de joi s-a autosuspendat din funcţia de vicepreşedinte PSD la nivel naţional, dar şi din cea de preşedinte al PSD Iaşi.
El spune că a avut o discuţie cu preşedintele PSD, Victor Ponta, şi că i-a adus acestuia la cunoştinţă decizia luată.

Nichita a mai afirmat că până la clarificarea situaţiei sale juridice atribuţiile de preşedinte al PSD Iaşi au fost preluate de către Victorel Lupu, prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Iaşi.

„Rămân în continuare membru al partidului şi fidel principiilor social-democrate“, a adăugat Gheorghe Nichita.
Noul preşedinte al PSD Iaşi, Victorel Lupu, este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, fiind unul dintre cei mai vechi membri ai acestui partid.

Gheorghe Nichita este primar al Iaşiului din anul 2003, iar din iulie 2000 este membru PSD, fiind şi lider al organizaţiei judeţene a partidului, dar şi vicepreşedinte la nivel naţional.

Procurorii DNA au dispus, vineri, începerea acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (cinci acte materiale), abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Adina Samson Gheorghe Nichita combo deschidere foto Facebook/Mediafax

Alături de el, au fost reţinuţi directorul general al Poliţiei Locale Iaşi, Liviu Hliboceanu, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (3 acte materiale) şi abuz în serviciu, şi Ştefan Avîrvarei, şef servicu în cadrul Poliţiei Locale, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, complicitate la abuz în serviciu, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Ulterior, Tribunalul Bucureşti a decis că Gheorghe Nichita va fi cercetat în libertate sub control judiciar, ca şi şeful Poliţiei Locale ieşene şi şeful de serviciu din instituţie reţinuţi joi seară de procurorii DNA. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Surse judiciare declarau, pentru Mediafax, că Adina Samson (foto jos), şef de serviciu în Primăria Iaşi, cu care edilul Gheorghe Nichita a avut o relaţie de câţiva ani, l-ar fi denunţat pe acesta după ce el i-ar fi pus pe poliţiştii locali să o urmărească.

adina samson

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, s-a folosit inclusiv de clanul Cordunenilor, pe lângă angajaţi ai Poliţiei Locale şi ai altor instituţii din Primărie, pentru a îşi urmări iubita şi a ameninţa un bărbat cu care s-a întâlnit aceasta la un moment dat, potrivit unor documente ale anchetatorilor.

Marţi, Adina Samson, fosta iubită a primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita, le-a declarat jurnaliştilot că a fost lovită de edil, care o hărţuia şi ameninţa că o va distruge, iar în septembrie 2014 i-a comunicat acestuia că vrea să încheie relaţia, precizând că în octombrie a făcut o plângere la Parchet împotriva primarului.
Adina Samson spunea că în luna septembrie a anului trecut i-a comunicat primarului că vrea să încheie relaţia cu el, după care acesta a început să o urmărească şi să o ameninţe.

Mai puteţi citi:

VIDEO Adina Samson, fosta iubită a primarului de Iaşi, declaraţii extrem de grave despre Nichita: „M-a bătut, m-a ameninţat cu violul şi cu moartea“

De ce a intrat DNA în patul lui Nichita. Legătura dintre blonda primarului Iaşiului, spionajul pe bani publici, mafia din Poliţia Locală şi un dosar penal secret

Armata de slugi a baronului Nichita. Cazuri ratate de politiştii-spioni ai primarului: copilă ucisă în Copou, statui furate din parc

STENOGRAME Primarul Nichita a apelat la un interlop din clanul Corduneanu pentru a-şi identifica amanta

Traseul primarului Gheorghe Nichita: din elev mediocru în mahalaua Dorohoiului, colaborator al Securităţii direct în fruntea PSD şi a Primăriei Iaşi

Cine este blonda lui Gheorghe Nichita. Ascensiunea frumoasei Adina Samson, slăbiciunea baronului de la cârma Primăriei Iaşi

Baronul Nichita este cercetat într-un dosar de trafic de influenţă. Cum a descoperit-o DNA pe blonda lui Nichita

Cum îşi minţea Nichita amanta. Femeia i s-a confesat speriată într-o seară: „Mă urmăreşte un Seat negru“

Primarul Gheorghe Nichita, cercetat sub control judiciar. Avocatul Striblea: „Nu poţi aresta un om cu acuzaţii derizorii, doar pentru că e lider politic”

UPDATE Primarul Gheorghe Nichita, reţinut 24 de ore de DNA. Baronul Iaşului este acuzat că folosea Poliţia Locală ca să-şi spioneze duşmanii

VIDEO Poliţia Locală Iaşi, garda secretă a baronului Nichita. Cum abuza în văzul lumii instituţia aservită primarului PSD

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite