Gestul extrem al unui amant prins de soţul înşelat. Bărbatul e în comă după ce a sărit pe geam, de la etajul trei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost transportat la spital FOTO Adevărul
Bărbatul a fost transportat la spital FOTO Adevărul

Un ieşean de 50 de ani se află internat în stare extrem de gravă, la Spitalul de Neurochirurgie din municipiul Iaşi, după ce a căzut de la etajul III.

Bărbatul s-ar fi aruncat de înalţime după ce a fost surprins de soţul unei femei cu care are o relaţie extraconjugală, susţin surse din Poliţie. 

Povestea cu final tragic a avut loc duminică, 10 august, într-unu apartament din municipiul Iaşi.

Atunci, la orele după-amiezii, bărbatul de 50 de ani se afla în apartamentul amantei sale, o femeie de vârstă asemănătoare. Acolo, la un moment dat, a ajuns soţul de 60 de ani al femeii, alături de fiul celor doi.

Amantul s-a baricadat în primă fază într-una dintre camerele apartamentului, iar atunci când soţul rănit în orgoliu a încercat să îl confrunte a recurs la un gest de neînţeles. S-a aruncat pe geam, deşi se afla la etajul III al blocului.

Din cauza căzăturii, bărbatul a fost grav rănit şi a fost transportat în comă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi are şanse mici de supravieţuire.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite