Frescele de la UTI, recondiţionate din banii studenţilor chiulangii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Picturile murale mai vechi de 110 ani din Aula din Copou a Universităţii Tehnice sunt recondiţionate cu banii strânşi de la studenţi. Până acum instituţia de învăţământ superior a cheltuit aproape 250.000 de lei, din fonduri proprii.

Iaşi: Picturi de peste un secol, descoperite în Copou

Deoarece Ministerul Educaţiei nu a alocat anul acesta niciun leu pentru lucrările care se află în plină desfăşurare în Sala Paşilor Pierduţi, conducerea UTI a decis să finanţeze activităţile din bani proprii.

Vezi aici imagini cu frescele din Aula „Gh. Asachi“

Astfel, o parte din taxele de studii şi din banii pe care studenţii îi achită pentru laboratoarele la care absentează au fost folosiţi pentru reabilitarea picturilor din Aula „Gheorghe Asachi"  a instituţiei de învăţământ.

„Până acum investiţia s-a ridicat la 250.000 de lei, proveniţi din bani proprii. Am luat din taxe, din recuperări de laboratoare. Căutăm constant surse de suplimentare a finanţării, deoarece de la Minister n-a venit niciun ban", a explicat Dan Găluşcă, purtătorul de cuvânt al UTI.

Reabilitarea, realizată de specialiştii care au refăcut şi BCU

Specialiştii care lucrează la recondiţionarea Aulei au mai făcut recent şi alte descoperiri în sala localizată în Corpul A al Universităţii „Al. I. Cuza". „S-a umezit cupola Aulei din cauza infiltraţiilor şi a trebuit raşchetată. Cu această ocazie s-au descoperit noi fresce", a completat purtătorul de cuvânt al Universităţii Tehnice.

Primele picturi au fost descoperite în vara anului trecut cu ocazia unor lucrări de rutină de reabilitare a sălii. Recondiţionarea acestora a revenit în sarcina aceleiaşi echipe de specialişti care a lucrat şi la Biblioteca Centrală Universitară.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite