FOTO VIDEO EXCLUSIV Interlopii din Iaşi au distrus cu ciocanul şi cu ţigara în gură ţeava de gaz de la vila unui demnitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de pe camerele de supraveghere în care se vede cum interlopii distrug ţeava de gaz cu un ciocan, în timp de unul dintre ei fumează
Imagine de pe camerele de supraveghere în care se vede cum interlopii distrug ţeava de gaz cu un ciocan, în timp de unul dintre ei fumează

Poliţiştii ieşeni au intervenit în noaptea de vineri spre sâmbătă la vila în care locuieşte senatorul Ionel Agrigoroaei după ce romii cu care acesta împarte vila i-au distrus, cu un cleşte şi un ciocan, branşamentul la gaze naturale. “Adevărul” vă prezintă imagini de pe camerele de supraveghere din momentul intervenţiei romilor.

Intervenţia neautorizată a romilor la branşamentul de gaz a fost efectuată joi seară, potrivit senatorului Ionel Agrigoroaei. Acesta a sunat la 112 iar la faţa locului au ajuns reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. 

Poliţiştii ieşeni au deschis în acest caz un dosar penal pentru distrugere urmând a efectua investigaţii. Distrugerea ţevii de gaz de la casa în care locuieşte senatorul Ionel Agrigoroaei îi este atribuită interlopului ieşean Vandam Constantin, de 20 de ani, cel care în urmă cu jumătate de an s-a mutat într-o parte a vilei parlamentarului, urmare a executării silite a acestuia de către o bancă. 

Vandam Constantin nu se află la prima acţiune de acest gen. În perioada Sărbătorilor de iarnă, ieşeanul a sistat şi furnizarea cu apă a imobilului pe care îl împarte cu Agrigoroaei, după ce în prealabil oprise şi furnizarea de curent electric. Senatorul Ionel Agrigoroaei consideră că toate aceste acţiuni au ca scop evacuarea sa din vilă, pentru ca romul să intre în posesia întregului imobil. 
 

Vila pe care cele două părţi o impart este situată în cartierul Copou, în apropierea Bojdeucii lui Ion Creangă. Imobilul are o suprafaţă de peste 300 de metri pătraţi, partea câştigată la licitaţie de Vandam Constantin, contra sumei de 37.000 de euro, fiind de sub 100 de metri pătraţi. 
 

Vandam Constantin face parte din clanul interlop Tănase, de la Iaşi, al cărui lider, Cosmos, se află în puşcărie după ce a fost condamnat pentru trafic de cocaină. Vandam a mai fost cercetat pentru distrugere şi ameninţare după ce a sărit cu toporul la angajaţii unui service auto şi a ameninţat un frizer, însă a scăpat de acuzaţiile penale după ce ambele părţi şi-au retras plângerile. 

image

Citeşte şi: 

FOTO Un interlop din Iaşi a săpat un mormânt în curtea unui senator după care l-a ameninţat că îl va ucide. Detaliile unui caz fără precedent în România

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite