FOTO „Secretul lui Bacchus” din Cramele lui Kogălniceanu: „Acestea nu sunt vinuri liniştite”
0
Ferma Adamachi din Iaşi păstrează în hrubele pâmântului bogăţia istorică a locului, împletită cu taina vinului bine făcut. Damigenele, sticlele cu vin licoros, dar şi primele vinuri spumante amintesc de seratele lui Kogălniceanu şi de lansările de carte ale lui Sadoveanu, care se terminau în beci
Ferma Adamachi a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USAMV) se află departe de zumzetul oraşului-şantier. Acum, renumita fermă este sub tutela Facultăţii de Horticultură şi asigură practica studenţilor de la USAMV.
În apropierea locului de practică pentru studenţi, după două uşi imense, la 18 metri sub pământ, se păstrează şi se scrie în continuare istoria vinului. „Aici începe istoria”, aşa prezintă Cristian Buburuzanu, dr. în oenologie, intrarea în beciul Fermei Adamachi, întins până la hotarele casei memoriale a lui Mihail Sadoveanu.
În anul 1850, Vasile Adamachi a început construcţia unui beci în subsolul proprietăţii sale, iar povestea spune că i-ar fi urmat exemplul vecinului său, Kogălniceanu.
Nimeni nu s-ar fi gândit atunci că cele două beciuri aveau să devină unul şi acelaşi. Pentru asta însă, a fost nevoie de aproape 100 de ani.
„Vasile Adamachi, patronul acestor terenuri, a fost un fiu de boieri, a avut norocul că s-a născut într-o familie destul de avută. A avut, printre altele, şi o bibliotecă. A reuşit să se autoeduce, a fost un autodidact. Acest lucru l-a dus la un moment dat în funcţii înalte, a fost şi echivalentul funcţiei de prefect în judeţul Vaslui. Pe partea cealaltă de şosea a avut locuinţa Kogălniceanu, actualmente Muzeul Sadoveanu, acolo era un beci. Şi-a făcut şi Adamachi beci, după exemplul lui Kogălniceanu”, explică oenologul Cristian Buburuzanu.
Gura de beci a lui Vasile Adamachi FOTO Alina Batcu
Povestea celor două beciuri nu ar fi putut continua fără o personalitate importantă în scrierea istoriei vinului. Astfel, cum peste strada Breazului exista vechiul beci construit de vornicul Ilie Kogălniceanu, extins de fiul său, Mihail Kogălniceanu, şi completat de Mihail Sadoveanu, ultimul proprietar al clădirii, oenologului Valeriu D. Cotea i-a venit ideea să unească aceste două construcţii, formând astfel un tunel al vinurilor de care orice pasionat de oenologie ar fi hipnotizat. Legătura dintre aceste două beciuri a fost făcută între anii 1971-1974.
„Când academicianul Valeriu D. Cotea a terminat studiile universitare, a primit punct de lucru ferma Adamachi. A observat această gură de beci a lui Adamachi, care nu arăta atât de bine. Ea a fost pe timpul războiului cuprinsă de flăcări. A aflat despre acel beci de la actualul Muzeu Sadoveanu. Şi i-a sclipit ideea să unească aceste două guri de beci”, spune Cristian Buburuzanu.
Procesul a fost unul îndelung şi anevoios, cu nenumărate refuzuri din partea Academiei Române.
Academicianul Valeriu D. Cotea s-a adresat Academiei Române şi a solicitat sprijin din toate punctele de vedere. Academia a solicitat cunoştinţele unui arhitect. Şi arhitectul de la acea vreme a cerut doar pentru proiectare echivalentul unui apartament cu patru camere la acea vreme.
„Academia nu a plătit, nu erau bani la acea vreme. Asta s-a întâmplat în 1963-1964. Mai târziu, academicianul nu a renunţat la idee. Solicita sprijin oriunde. Abia în 1970 a stat de vorbă cu un fântânar, pe nume Ciucă Emil. Acesta a spus imediat că se poate face acest beci, din cele două guri care existau deja”, mai povesteşte Cristian Buburuzanu.
Echipa fântânarului a făcut, după schiţele academicianului, mai multe hrube. Lungimea tuturor hrubelor însumează aproximativ 300 de metri.
Reţeta primelor vinuri spumante de la Iaşi, adusă din Franţa
Beciul îşi păstrează aceeaşi temperatură pe tot parcursul anului, indiferent de anotimp şi de gradele din termometre. Astfel, temperatura din beci rămâne aceeaşi: 9 grade Celsius.
Pe măsură ce traversezi beciul, te poţi rătăci uşor printre sticle şi damigene. Locul cu cea mai mare adâncime a beciului este de 18 metri şi se află sub şosea.
Aflându-se exact în acel loc, oenologul Cristian Buburuzanu explică cu precizie unde se află cele mai importante repere locale de deasupra beciului. „Aici suntem chiar sub şosea, la 18 metri sub pământ. În partea stângă este Universitatea Agronomică, iar în partea dreaptă este localitatea Breazu”.
Beciul se împarte în mai multe zone, iar zona cea mai bogată a beciului am putea spune că este zona în care sunt aşezate şi păstrate cu grijă sticlele de vin spumant, făcut după o reţetă din Franţa, învăţată şi „furată” de academicianul Valeriu D. Cotea.
„Acestea sunt cele mai vechi vinuri. Nu sunt vinuri liniştite, de exemplu acesta este un spumant, care are la bază tot vinuri liniştite. Cu trecerea timpului, în anii 80, academicianul a căpătat din ce în ce mai multă notorietate. Şi a început să iasă din ţară. Ieşind din ţară, s-a documentat în zona Franţei şi a adus reţeta vinurilor spumante. Reţetă pe care a perfectat-o aici şi pe baza căreia a oferit mai departe consultanţă marilor case de vinuri din România”, explică Cristian Buburuzanu.
Lansările de carte ale lui Sadoveanu se terminau în beci
E un adevărat labirint, a cărui traversare ne-ntoarce în timp, pe vremea lansărilor de la carte ale lui Mihail Sadoveanu.
Cum aproape ajungi la capătul dinspre Muzeul Sadoveanu poţi observa uşor diferenţa dintre cele două arhitecturi ale beciului. Istoria spune că partea de beci dinspre casa memorială a lui Mihail Sadoveanu este mai întortocheată, căci Mihail Kogălniceanu a construit câte o rotondă (n. red. cameră circulară cu acoperiş în formă de cupolă) pentru cei doi fii ai săi.
„Aici se spune că Sadoveanu îşi făcea lansările de carte. După ce se ţineau discursurile sus, în casa lui, veneau aici. Majoritatea invitaţilor îl cunoşteau şi ştiau că domnul Sadoveanu o să le dea şi ceva de băut. Pentru că dealurile Copoului sunt destul de generoase din punct de vedere al culturii viţei- de-vie, îi ieşea lui Sadoveanu un vin foarte bun. El avea hrubele astea, avea probabil şi vin în ele. Veneau şi neinvitaţi la aceste lansări de carte”, conchide Cristian Buburuzanu.
Acolo, la 18 metri sub pământ se păstrează regatul ieşean al lui Bacchus, acolo unde poveţele lui Kogălniceanu fermentează în continuare.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
