FOTO Fostul primar al Iaşiului, Constantin Simirad, după moartea Regelui Mihai: „Unii plâng crocodileşte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Simirad alături de Regina Ana şi Regele Mihai FOTO Constantin Simirad
Constantin Simirad alături de Regina Ana şi Regele Mihai FOTO Constantin Simirad

Cel mai longeviv primar al Iaşiului, Constantin Simirad, a scris joi mesaj legat de moartea Regelui Mihai publicând şi mai multe imagini din arhiva personală.

Constantin Simirad, care din 1992 până în 2003 a fost primar al Iaşiului, a publicat pe pagina sa de Facebook mai multe imagini alături de Regele Mihai şi Regina Ana, în timpul vizitelor Majestăţilor Lor în capitala Moldovei. Imaginile sunt însoţite de următorul mesaj:

„Dragi prieteni,
Plecarea dintre noi a M.S. Regele Mihai I m-a îndurerat şi m-a marcat pentru restul vieţii mele. L-am cunoscut de la 6 ani în pozele de la scoală şi am plâns cu mama atunci când a fost nevoit să părăsească ţara. Am plins din nou şi acum cînd mă aflam patul de spital la o perfuzie ...
În 1992 l-am invitat pe MS Regele la Iaşi, dar a venit doar MS Regina Ana şi abia mai tîrziu a venit şi MS Regele de câteva ori. Cu ce căldură enormă l-au primit ieşenii...
Câteva albume pot arăta entuziasmul extraodrdinar manifestat de ieşeni...
Dumnezeu ne-a oferit o şansă enormă de a transforma România în una dintre cele mai respectate ţări europene. Păcat. Celor care au sărit la gâtul meu în 1992, care şi acum se gâtiue între ei, plângând crocodileşte totuşi moartea SUVERANULUI DE DREPT, LE ADRESEZ RUGĂMINTEA SĂ FIE PUŢIN MAI DECENTI MĂCAR ÎN ACESTE CÂTEVA ZILE...“.

Constantin Simirad, doctor în matematică, a intrat în politică în anul 1991, înscriindu-se în Partidul Alianţei Civice. În anul 1992 a fost ales ca primar al municipiului Iaşi, candidând pe listele CDR. A fost instalat oficial în această funcţie la 22 iunie 1992. A fost reales ca primar la alegerile din 1996 şi din 2000. În anul 2000 a înfiinţat Partidul Moldovenilor, al cărui lider a fost. În anul 2002 a devenit membru PSD.

În noiembrie 2003, Simirad a fost numit prin decret prezidenţial în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar la Ambasada României din Cuba. A deţinut această funcţie până în decembrie 2006, când a demisionat, a revenit în România, unde a fost pensionat. În 2008 a devenit şeful Consiliului Judeţean Iaşi din partea PSD. În prezent, este consilierul actualului primar Mihai Chirica.

Ultimul rege al României a murit marţi, 5 decembrie, la domiciliul său din Elveţia. Regele avea 96 de ani, împliniţi la 25 octombrie, iar de mai bine de un an şi jumătate era grav bolnav. Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi depus în Holul de onoare a Castelului Peleş, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite