Fostul vicepreşedinte al CJ Iaşi, reţinut de DNA după ce a semnat în numele şefului instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Victor Chirilă, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi.

Victor Chirilă va fi prezentat Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. El este cercetat de DNA într-un dosar disjuns din cel în care preşedintele-suspendat al CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost deja trimis în judecată.

Faptele imputate de procurori au legătură cu acelaşi contract derulat între CJ şi firma Laser Co, care a dus şi la trimiterea în judecată a lui Adomniţei. Anchetatorii susţin că, în decembrie 2014, Chirilă, având funcţia de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, deşi nu mai avea calitatea de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a ajutat persoanele care făceau parte din Comisia de recepţie să ateste, în mod nereal, că bunuri ce trebuiau furnizate CJ de către firma Laser Co fuseseră remise. Chirilă ar fi semnat în locul preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi şi ar fi aprobat procesul verbal de recepţie cantitativă şi calitativă. Acelaşi procesul verbal de recepţie a fost semnat şi de inculpata Raţă – Hăpăleţ Irina Mihaela, în calitate de consilier in cadrul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi.

„Astfel, cei doi inculpaţi, cunoscând faptul că o parte din bunurile respective nu fuseseră livrate, au urmărit ca S.C. Laser Co S.R.L. să poată încasa, în mod nelegal, plata acestor bunuri şi, totodată, să nu poată fi obligată la plata penalităţilor în cuantum de 0,1 % din contravaloarea serviciilor rămase de executat, pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenţei obligaţiilor asumate prin contract şi până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor, penalităţi care curgeau de drept. Aceste activităţi infracţionale au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în cuantum de 213.005,71 lei judeţului Iaşi, la care se adaugă contravaloarea penalităţilor, rezultând un prejudiciu total în cuantum de 391.955,20 lei, prin plata nelegală a sumei respective din bugetul unităţii administrativ teritoriale şi prin împiedicarea perceperii penalităţilor, precum şi obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru firma respectivă”, au precizat procurorii DNA.

Irina Raţă este cercetată sun control judiciar de către procurori.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite