Fost parlamentar PSD, achitat alături de fiu într-un dosar al DNA. Adăscăliţei, fost asociat cu Elan Swartzenberg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ex-deputat PSD Constantin Adăscăliţei, în trecut vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a României într-un dosar în care a fost acuzat de efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, dar şi de folosirea cu rea credinţă a bunurilor sau a creditului unei societăţi.

Judecătorii Curţii Supreme au dispus în acest dosar achitarea tuturor inculpaţilor deferiţi justiţiei, în 2015, de către DNA. Printre aceştia se numărul şi fiul fostului parlamentar de Iaşi, Constantin Adăscăliţei jr. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Potrivit anchetatorilor, în perioada august-decembrie 2014, în contextul în care una dintre firmele controlate de Adăscăliţei se afla într-un proces civil, acesta a contactat mai mulţi reprezentanţi ai societăţilor cu care avea contracte de prestări servicii, pentru ca aceştia să încheie acorduri cu o altă firmă de-a deputatului.

„De asemenea, obiectul negocierii l-a constituit şi facturarea şi achitarea, în numerar, atât către inculpatul Adăscăliţei Constantin, cât şi către ceilalţi inculpaţi sau persoane apropiate acestuia, a datoriilor pe care diverşi beneficiari le aveau faţă de firma în litigiu. În perioada iulie – decembrie 2014, inculpatul Adăscăliţei Constantin, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a folosit cu rea-credinţă bunurile şi creditul aceleiaşi firme aflată în litigiu, într-un scop contrar intereselor acesteia, urmărind, totodată, să favorizeze alte societăţi la care acesta avea interese direct sau indirect”, au descris procurorii faptele. Dosarul deputatului va fi judecat de ~nalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Citeşte şi: 

Un fost parlamentar PSD resuscitează un proiect imobiliar controversat, în care a fost implicat şi Elan Schwartzenberg

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite