Festivalul Afterhills se amână câteva ore după ce furtuna puternică a încurcat planurile organizatorilor

Festivalul Afterhills se amână câteva ore după ce furtuna puternică a
încurcat planurile organizatorilor

Una dintre scene a fost afectată în timpul furtunii puternice de la Iaşi FOTO BZI

Festivalul Afterhills, programat pentru acest weekend în municipiul Iaşi, va începe cu o întârziere de câteva ore după ce o furtună puternică a provocat stricăciuni în zona scenelor amenajate de organizatori.

Ştiri pe aceeaşi temă

În primă fază, deschiderea festivalul Afterhills a fost anunţată pentru vineri, 23 iunie, la ora 15.00 Cu aproximativ o oră înainte de începerea programului, o furtună puternică s-a abătut asupra Iaşului, afectând inclusiv un cort de la Afterhills, despre care au circulat informaţii că ar fi luat foc. Oficial, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au transmis însă că nu au fost solicitaţi să intervină la pretinsul incendiu.

Cortul respectiv s-ar fi prăbuşit în cele din urmă, răsturnate fiind şi mai multe toalete ecologice amplasate în zona concertelor.

În timpul furtunii, o ţeavă ar fi rănit trei tinere ce se aflau în zona în care este organizat festivalul. Una dintre acestea a ajuns la spital, după ce a fost lovită în zona capului, însă starea sa nu ar fi una gravă.

Pentru a remedia problemele cauzate de furtună, reprezentanţii festivalului, pe pagina oficială de Facebook, au transmis două mesaje în care anunţă amânarea inaugurării evenimentului. În primă fază au anunţat ora 18.00 pentru ca, mai apoi, printr-un alt mesaj, să anunţe orele 20.30-21.00.

„Prima rază de soare revine din spatele Mainstage, care este intacta şi gata de party. Ne-am apucat deja de reamenajat, petrecerea continuă! Scena Techno va fi relocata temporar, iar la scena The Dome deja ne pregătim de probe de sunet. La cortul nostru de merchandise suntem pregătiţi cu 5.000 de pelerine de ploaie, iar estimarea pentru prima cantare este în jurul orei 20.30-21.00”, au transmis reprezentanţii Afterhills. 

Detaliile festivalului

Afterhills este cel mai important festival muzical în aer liber organizat la Iaşi, fiind la prima ediţie. Peste 100 de artişti sunt aşteptaţi să concerteze pe Şes Bahlui, în perioada 23-25 iunie

„Am anunţat pentru început 50 de artişti şi trei scene mari, iar acum am ajuns la 101 artişti şi patru scene mari. S-au împărţit aceste nume pe fiecare zi, fiind foarte multe momente de entertainment şi surprize, pentru toate categoriile de vârstă. Practic, de la intrarea în festival, de dimineaţă, participanţii vor avea ce face. La orice oră se vor întâmpla ceva aici“, a declarat Ovidiu Biber, managerul festivalului.

Astfel, vor fi organizate activităţi pentru familii, pe timpul zilei, iar seara scenele vor capta atenţia festivalierilor. În fiecare seară sunt anunţate trupe importate. Dacă vineri sunt pe afiş Morcheeba şi Bob Sinclar, sâmbătă cel mai aşteptat artist este John Newman, iar duminică- ATB. Aceştia vor susţine concerte pe scena principală, denumită de organizatori „Monstrul“.

„Este vorba despre o scenă de 70 metri pe 18 înălţime, cea mai mare care s-a construit vreodată în Nord-Estul României. Este impresionantă prin construcţia şi arhitectura ei, ziua va arata într-un fel, iar noaptea va arăta total diferit. Este scena pe care vor urca artiştii mari şi care va crea impresia că se dezintegrează sau că dansează împreună cu publicul”, a mai spus managerul festivalului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: