Familia Simirad s-a instalat la judeţ. Vezi aici ce posturi ocupă rudele şefului Consiliului Judeţean Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce Lucian Simirad a obţinut slujba la Aeroportul Iaşi printr-un concurs, nora preşedintelui CJ, Irina, a fost angajată direct.

Fiul cel mare al şefului judeţului este de la începutul lunii iunie noul şef al pompierilor de la Aeroportul Iaşi. Lucian Simirad a susţinut un concurs organizat în acest sens, la care a obţinut 7,10, cu zece sutimi peste nota minimă, fiind singurul dintre candidaţi care s-a calificat la interviu.

Iaşi: Fiul lui Simirad stinge focul la aeroport

Profesor de educaţie fizică şi locotenent colonel în rezervă, Lucian Simirad a obţinut atestatul de pompier, condiţie obligatorie la dosarul de înscriere, cu o lună înainte de a susţine examenul. Acum, Lucian Simirad se ocupă cu verificarea şi întreţinerea echipamentelor de intervenţie în cazul incendiilor şi participă la activitatea de handling. „Nu sunt o persoană publică. Mă descurc foarte bine la serviciu. Nu mă mai frecaţi pe mine la cap“, a spus Lucian Simirad.

Calificare după angajare
După ce a devenit şef la serviciul de Prevenire şi Stingere a Incendiilor, Lucian Simirad a fost trimis la un curs de calificare şi perfecţionare pe legea 307 din 2006 privind apărarea împotriva acestor situaţii de urgenţă.
Cursul a durat patru zile şi s-a desfăşurat la Bucureşti, toate cheltuielile pentru studiu şi deplasare fiind suportate din bugetul propriu al Aeroportului Iaşi. „Lucian s-a integrat foarte bine. Sunt foarte mulţumit de cum se implică, este corect şi trece şi sâmbăta pe la muncă. L-am trimis la un curs de profil la legea 307 pentru apărarea împotriva incendiilor“, a spus Gheorghe Corjăuţanu, directorul Aeroportului.

Iaşi: Simirad, cel mai bogat şef al judeţului. Bugetarii din Consiliul Judeţean, bogaţi în proprietăţi şi conturi grase (FOTO)

Nora şefului judeţului, Irina Simirad, ocupă funcţia de consilier în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Euronest. Sportiva ieşeană, medaliată la numeroase competiţii în karate, a fost angajată în luna aprilie fără concurs.

„Nu pot să vă dau detalii. Doar şefa mea poate să vă răspundă la întrebări“, s-a eschivat Irina Simirad. Asociaţia la care a fost angajată a fost înfiinţată în 2007 de către cele şase consilii judeţene din Moldova, beneficiare ale proiectului european SMURD Regional, care prevede achiziţia utilajelor pentru situaţii de urgenţă.

Cei patru salariaţi ai asociaţiei sunt plătiţi din cotizaţiile Consiliilor Judeţene din Regiunea Nord-Est, care este de 0,02 euro anual, pentru fiecare locuitor. Cotizaţia Iaşiului, de exemplu, este de 16.500 de euro pentru ca angajaţii să urmărească implementarea proiectului european.

Salarii peste medie
Astfel, bugetul asociaţiei acoperă cheltuielile materiale şi cele pentru salariilor celor patru angajaţi, care câştigă peste media pe ţară. Şi fiul cel mic al preşedintelui CJ a trecut prin statul de plată al instituţiei.
Constantin Simirad Jr. a lucrat timp de doi ani, până în 2010, în cadrul Biroului Informatizare, de unde câştiga pe lună un salariu mediu de 3.100 de lei, conform declaraţiei de avere din 2010. Acesta a renunţat la funcţia publică şi s-a angajat la o firmă privată.

Părintele acestora susţine că Lucian şi Irina şi-au câştigat pe drept posturile. „Sunt doi salariaţi anonimi şi nu mă ocup de ei. În subordinea mea, am 14.000 de salariaţi şi nu-i văd deloc pe cei doi. La Euronest, are dreptul să se angajeze. Copiii muncesc pentru o pâine onestă“, a declarat Constantin Simirad.

La judeţ se lucrează în familie
Cazul familiei Simiard nu este singular la CJ unde numeroase familii lucrează în aceeaşi instituţie. Atât la Consiliul Judeţean, cât şi la Primărie, cel puţin 10% din funcţionari au relaţii de rudenie. Astfel, Nicoleta Apetrei, consilier la serviciul de Achiziţii Publice lucrează cu soţul său, Radu, consilier la Serviciul Resurse Umane. Şi Viorica Argenu de la Servicul Financiar se întâlneşte pe holurile Casei Pătrate cu soţul său, Vasile, la fel ca în cazul lui Sorin Chiriac cu partenera sa de viaţă, Maricela. Alte familii care au acelaşi stat de plată sunt Camelia şi Mihai Ilaş, Carmen şi Adrian Irimescu, Carmen şi Sorin Scripcaru.

Şi vicepreşedintele judeţului, Constantin Adăscăliţei, a colaborat pentru o perioadă scurtă de timp cu iubita sa, Ilona Karin Drost. Aceasta a fost angajată după ce a susţinut un concurs în luna aprilie pe un post de inspector debutant în cadrul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din CJ, pe un salariu de 700 de lei. Tânăra a renunţat însă la funcţia publică şi s-a întors la privat.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite