Explozie urmată de incendiu la parterul unui bloc cu zece etaje din Iaşi. Două victime primesc îngrijiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto ziaruldeiasi.ro
Foto ziaruldeiasi.ro

O explozie urmată de un incendiu s-a produs, duminică după-amiază, la parterul unui bloc cu zece etaje din municipiul Iaşi. În apartament se aflau două persoane.

Duminică, 31 mai, o explozie urmată de un incendiu s-a produs la parterul unui bloc cu zece etaje situat pe bulevardul Nicolae Iorga, din municipiul Iaşi. Incendiul a fost stins rapid.

Potrivit reprezentanţilor ISU Iaşi, în apartament se aflau două persoane. La faţa locului, s-au deplasat un echipaj de prim-ajutor, o autospecială de transport victime multiple şi trei autospeciale de stingere cu spumă.

„Cel mai grav afectat este un bărbat, în vârstă de 50 ani, cu arsuri pe 7% din suprafaţa corpului, la faţă şi mâini. Bărbatul a fost intoxat cu fum, dar este conştient. Cealaltă victimă este mama sa, în vârstă de 76 ani, cu leziuni minore la o mână. Aceasta a suferit un atac de panică. Este în grija echipajului prim ajutor“, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeşu, şefa UPU SMURD Iaşi.

În zonă s-au deplasat şi echipaje ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi ale Poliţiei Locale.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite