Experimente pe craterele din Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plombile-experiment ar putea provoca accidente
Plombile-experiment ar putea provoca accidente

Depăşiţi de starea deplorabilă a arterelor din municipiu, edilii au decis să ofere gratuit străzi pentru experienţe. În zona Nicolina, arterele vor arăta ca nişte dalmaţieni după ce, din această săptămână, o firmă a început să pună plombe albe în locul zecilor de gropi apărute după iarnă.    

Şefii din Palatul Roznovanu se joacă cu nervii şoferilor, care în fiecare zi  sunt nevoiţi să facă slalom printre gropile care răsar ca ciupercile după ninsoare. Pentru că nisipul pus zilnic în craterele din oraş nu este o soluţie, directorii primăriei sunt dispuşi să încerce orice truc.

Plombe albe, cu materiale de autostrăzi

„O firmă care a mai lucrat pe drumurile din Craiova vrea să experimenteze o soluţie franceză de plombare a străzilor în condiţii meteo vitrege”, a spus Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei. Acesta a precizat că firma a primit undă verdă să plombeze găurile apărute pe şoseaua Nicolina, pentru că acel tronson oferă mai multe zone în care se poate experimenta. „Există şi pasajul Nicolina, avem şi porţiuni de asfalt, dar şi din beton“, au afirmat reprezentanţii direcţiei tehnice din cadrul Primăriei.

Şefii din Palatul Roznovanu au recunoscut că soluţia de a umple gropile cu nisip şi sort nu este una de durată, dar că este singura, în condiţiile în care temperaturile şi umiditatea nu le permit să acopere craterele.

Pe de altă parte, nu ştiu dacă financiar şi-ar putea permite să pună plombe cu alte materiale. „Firma nu ne-a dat date despre preţul materialului special, kerysten. Acesta este folosit pentru pistele de aeroport şi pentru autostrăzi şi poate fi pus şi la temperaturi de -7 grade Celsius. În funcţie de preţul acestuia şi de calităţile lui, vom decide dacă vom plomba sau nu cu el prin oraş“, a explicat directorul tehnic al Primăriei.

Pe de altă parte, cadrele de la Universitatea Tehnică Iaşi susţin că edilii nu ar trebui să ofere atât de uşor străzile oraşului pentru tot felul de experimente.

„Nu oricine care doreşte să vină să pună o plombă poate să o facă. Este nevoie măcar de un aviz de principiu de la Ministerul Transporturilor, pentru că orice lucrare făcută pe drumurile publice trebuie să fie făcută în anumiţi parametri. În cazurile în care s-ar produce accidente pe aceste tronsoane, Primăria este responsabilă“, a afirmat profesorul Gheorghe Gugiuman, la Catedra de Căi de Comunicaţii.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite