Erorile de la Palas, şterse cu maşina de vot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii judeţeni au decis la începutul săptămânii eliminarea din patrimoniul judeţului a 4,5 hectare de teren. Miza votului este, de fapt, bucata de pământ de la ştrand, care a fost concesionată în 2004 de Primărie pentru proiectul imobiliar Palas.   

Votul aleşilor judeţeni coincide cu o descoperire-bombă făcută de Corpul de Control al Primului Ministru. Inspectorii de la Bucureşti au analizat contractul de asociere în participaţiune semnat în 2004 între firma Iulius Group, a lui Iulian Dascălu, şi Consiliul Local (CL) Iaşi.

În urma verificărilor, aceştia au constatat că 4,5 hectare de teren din cele 12 date de municipalitate investitorului se aflau „doar în administrarea CL, ceea ce nu-i dădea dreptul de a schimba statutul juridic“

„Nu ştiu nimic despre proiect“

Printre zecile de puncte de pe ordinea de zi a şedinţei de luni, şefii judeţului au strecurat şi unul referitor la terenul de la ştrand, care se afla în administrarea regiei de apă-canal. Consilierilor li s-a supus la vot aprobarea ştergerii celor 4,5 hectare din patromoniul judeţului, ca acesta să rămână la municipalitate.

Reporterii „Adevărul de Seară“ i-au întrebat pe câţiva dintre cei care au ridicat mâna pentru acest proiect dacă ştiu pentru ce au votat. Toţi cei interogaţi habar nu au avut ce prevedea proiectul de hotărâre pe care l-au susţinut. „Nu ştiu nimic despre proiect. Trebuie să mă informez“, a spus consilierul judeţean Constantin Şerban.

Şi Victor Chirilă, vicepreşedinte al CJ Iaşi, a ridicat mâna la vot în necunoştinţă de cauză. „Nu ştiu ca terenul de la ştrand să fi trecut ieri prin şedinţă“, a afirmat Chirilă.

Brambureală în acte

Lăcrămioara Vernica, secretara Consiliului Judeţean, a semnat proiectul votat de aleşi, fără să cunoască la ce terenuri face referire.

„Nu ştiu dacă este vorba despre acelaşi teren pe care Primăria l-a dat firmei Iulius Group. Trebuie să verific în acte“, a spus Vernica. Interesant este că, în urmă cu zece ani tot ea, ca secretar al Consiliului Local a semnat o hotărâre prin care ştrandul trecea din administrarea RAJAC în cea a municipalităţii în baza legii privind proprietatea publică.

Practic, terenul-cheie de la ştrand s-a aflat timp de zece ani atât în patrimoniul Primăriei, cât şi al judeţului.

A fost o simplă formalitate de a modifica inventarul bunurilor din domeniul public al judeţului, Sebastian Tătaru, purtător de cuvânt CJ Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite