Drama unei adolescente cu părinţi divorţaţi: pasată între părinţii, a luat un pumn de pastile pentru epilepsie

Drama unei adolescente cu părinţi divorţaţi: pasată între părinţii,
a luat un pumn de pastile pentru epilepsie

Minora a ingerat 18 pastile

Medicii ieşeni acordă îngrijiri medicale unei adolescente de 15 ani care a încercat să se sinucidă pe fondul unor probleme familiale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Copila, originară din satul Hărpăşeşti, comuna Popeşti, a fost preluată de un echipaj SMURD în cursul zilei de joi, 16 august. Fata se afla la bunică când i s-a făcut rău. Potrivit SMURD, în cursul serii de miercuri spre joi, adolescenta luase medicamentele pentru epilepsie ale bunicii şi a ingerat 18 comprimate.

Bătrâna s-a panicat atunci când a văzut că nepoatei sale i s-a făcut rău şi a apelat la 112, medicii considerând că e nevoie ca la faţa locului să ajungă şi un elicopter. Victima a fost preluată conştientă, cu stări de greaţă, vărsături şi uşor somnolentă.

Cadrele medicale au aflat că minora a apelat la gestul extrem pe fondul unor probleme familiale. Părinţii adolescentei sunt divorţaţi iar mama sa a trimis-o să stea cu tatăl. Copila nu a fost de acord cu decizia mamei din acest motiv a vrut să îşi ia viaţa.

În prezent, ieşeanca se află internată la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, fiind sub supravegherea medicilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: