Doctoriţă în scaun cu rotile, umilită într-un aeroport din România: „Nu poţi să laşi un om cu dizabilităţi în situaţia aia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Nechita spune că scaunul său cu rotile a fost stricat în timpul zborului Roma - Iaşi FOTO Ziarul de Iaşi
Andreea Nechita spune că scaunul său cu rotile a fost stricat în timpul zborului Roma - Iaşi FOTO Ziarul de Iaşi

Singura doctoriţă din Iaşi care îşi exercită profesia dintr-un scaun cu rotile a fost umilită în Aeroportul Iaşi, după ce scaunul i-ar fi fost stricat în timpul zborului. Tânăra a călătorit alături de mamă, care a început să plângă în urma incidentului.

Zilele trecute, Andreea Nechita, medic rezident la Spitalul „Sfântul Spiridon”, s-a întors la Iaşi din Italia, unde fusese la tratament. La destinaţie, tânăra de 25 de ani a constatat că scaunul cu rotile personal, ce fusese transportat la cală, era defect, deşi la îmbarcare acesta era funcţional.

 „Le-am spus că scaunul este rupt şi nu pot să merg cu el aşa. M-au pus înapoi pe scaunul de transfer, cel pe care l-au folosit în avion, şi ne-am uitat să vedem ce s-a întâmplat. Nu ştiu exact din ce material e scaunul, dar e destul de uşor, şi ca să ajungă în stadiul în care e acum trebuie să fi fost trântit, căci nu putea fi rupt de mâna unui om. Cineva s-a dus la cală şi mi-a zis că nu a mai găsit nimic acolo din el. Însoţitorii de zbor au dat din umeri şi au zis că le pare rău, iar angajaţii că trebuie să eliberez pista“, a povestit Andreea, pentru Ziarul de Iaşi.

Ulterior, Andreea Nechita a primit un scaun cu rotile din aeroport, însă, spune ea, a fost lăsată să se descurce singură cu două bagaje, precum şi cu scaunul rupt. Singurul ajutor a fost mama sa.

Aceeaşi sursă arată că doctoriţa a formulat o plângere. „Problema nu este doar stricăciunea, că voi lua alt scaun, chiar dacă al meu fusese făcut pe comandă, ca să încapă în locuri mici şi a costat 1000 de euro. O să iau unul de aici, care e mai greu, dar e vorba şi de atitudinea asta. Nu poţi să laşi un om cu dizabilităţi în situaţia aia, mai ales că scaunul a fost în mod cert trântit, din neglijenţa lor. Eu am călătorit cu compania asta, am plătit un bilet şi clar serviciile trebuiau să-mi fie oferite. M-a frapat şi faptul că mama plângea şi n-a calmat-o nimeni. N-a zis nimeni că ne descurcăm, mergem şi rezolvăm. Nu e vorba despre bani, ci despre stresul psihic. Nu mi-am revenit încă“, a încheiat tânăra.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite