DNA a pornit jihadul împotriva înscrierilor ilegale de la UMF Iaşi: zeci de dosare, luate la verificat. Consilierul Ministrului Educaţiei, pomenit în dosar

DNA a pornit jihadul împotriva înscrierilor ilegale de la UMF Iaşi: zeci de dosare, luate la verificat. Consilierul Ministrului Educaţiei, pomenit în dosar

Dosarele de înscriere a 45 de elevi străini de la UMF Iaşi au fost solicitate de procurorii DNA urmând a se verifica dacă au fost respectate procedurile legale. Decanul Facultăţii de Medicină Generală şi un medic de la UMF au fost puşi deja sub acuzare pentru luare de mită, respectiv trafic de influenţă. Numele consilierului ministrului Mihnea Costoiu este pomenit în dosar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dosarul decanului de la Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF Iaşi a fost extins cu acuzaţii de trafic de influenţă. Medicul oftalmolog Agha Romeen, ce activează şi la UMF, a fost pus sub învinuire de procurorul de caz, Bogdan Munteanu, şef al DNA Iaşi, el fiind personajul cheie al anchetei derulate în aceste zile. 
 
Surse din cadrul anchetei au precizat pentru “Adevărul” că, pe lângă Romeen, - un palestinian cu cetăţenie română -, procurorii ieşeni au mai extins urmărirea penală şi împotriva marocanului Haizaoun El Houssine, acuzat de cumpărare de influenţă. Sursele citate au precizat că, în perioada 20 octombrie – 21 noiembrie, Agha Romeen i-ar fi pretins 2.000 de euro lui Houssine, în schimbul intermedierii înscrierii la UMF al fiului celui din urmă. 
 
Medicul palestinian ar fi pretins în perioada menţionată că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Ministerului Educaţiei, pe care îi poate convinge să emită o scrisoare de acceptanţă privind înscrierea la UMF a studentului Haizoun Yassine. Doctorul palestinian ar fi pretins de asemenea, potrivit surselor menţionate, că ar avea influenţă şi asupra unor funcţionari de la UMF, care ar accepta înscrierea studentului după expirarea termenului limită. 
 
În dosar, în ceea ce-i priveşte pe angajaţii de la ministerul de resort, apare şi numele consilierului ministrului Cercetării, care se ocupă de învăţământul superior, Mihnea Costoiu. Tiberiu Apostol nu are nicio calitate până în acest moment, el fiind însă una dintre persoanele cu care Doina Azoicăi nu are voie să ia legătura pe durata controlului judiciar. 
 
Zeci de dosare au ajuns la DNA 
 
Ancheta din acest dosar ar putea fi extinsă şi în ceea ce priveşte alte înscrieri ale unor studenţi străini. Nu mai puţin de 45 de dosare de înscriere ale unor studenţi, toţi străini, au fost solicitate de procurorul de caz zilele acestea. Aceste documente, dar şi altele, au ajuns deja în posesia anchetatorilor ieşeni. 
 
Consilierul ministrului Mihnea Costoiu a precizat, aseară, că nu ştia că numele său apare în dosarul de corupţie de la Iaşi, el menţionând că nu a fost citat până în prezent pentru declaraţii. “Aceste dosare privind eliberarea de scrisori de acceptare a unor studenţi străini vin de la Iaşi. Noi verificăm ulterior dacă persoanele care vor să se înscrie la facultate îndeplinesc anumite condiţii, după care trimitem dosarele înapoi la universitate. Înscrierile propriu-zise sunt făcute acolo, în baza normelor interne. Noi nu putem şti ce se întâmplă acolo. E adevărat, de-a lungul timpului au mai fost plângeri privind aceste situaţii”, a spus Tiberiu Apostol. 
 
Alături de consilierul lui Mihnea Costoiu, în dosarul instrumentat de DNA mai apar şi numele altor doi angajaţi de la ministerul de resort. E vorba de Marie Jean Ciofu şi Gabriela Leţcai. Nici cu cele două Doina Azoicăi nu are voie să ia legătura. Alte două angajate din cadrul UMF Iaşi, Oana Cristina Crâşmaru – secretar şef al Facultăţii de Medicină, şi Gabriela Cuciureanu – secretar şef al rectoratului, sunt menţionate ca persoane cu care Azoicăi nu trebuie să intre în contact. 
 
Tavă şi ceainic mită
 
După ce ministerul a eliberat scrisoare de acceptanţă pe numele studentului Haizoun Yassine, acesta a fost înscris la Facultatea de Medicină. Potrivit listei de studenţi admişi, publicată pe site-ul UMF, acesta a fost acceptat în luna octombrie, fără a fi precizată data exactă, aşa cum se menţionază în cazul altor studenţi. De menţionat că Haizoun Yassine a avut cel mai mic punctaj, la fel ca şi alţi studenţi declaraţi admişi, cu 37 de puncte. Maximul de puncte de pe listă este de 75. 
 
După ce Yassine a fost admis, tatăl acestuia, pus şi el acum sub învinuire pentru trafic de influenţă, a trimis prin poştă un colet ce conţinea o tavă de argint şi un ceainic. Destinatara coletului a fost Doina Azoicăi, care a primit bunurile prin intermediul secretarei. În momentul în care se ducea spre casă, Azoicăi a fost oprită de procurori, care au considerat că cele două bunuri ar fi fost primite de decanul ieşean “drept răsplată pentru faptul că, anterior, acceptase, în exercitarea atribuţiilor ce îi reveneau, în calitate de decan al Facultăţii de Medicină Generală Iaşi, înscrierea, în cadrul acestei instituţii, a fiului inculpatului Haizoun El Houssine". 
 
Reprezentanţii UMF şi-au exprimat solidaritatea cu Doina Azoicăi încă din momentul punerii acesteia sub acuzare. “Considerăm că este ridicol ca un gest simbolic al unui coleg din spaţiul arab – tava şi ceainicul sunt simboluri ale zonei islamice – să fie privit ca o luare de mită, cu atât mai mult cu cât acest cadou a fost trimis prin colet poştal, la sediul Universităţii, doamna decan nefiind în localitate”, au precizat reprezentanţii UMF. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: