DEZVĂLUIRI Nevasta viceprimarului de Iaşi, şef al PSD, doctorat cu bucluc şi bani primiţi pe nedrept prin intermediul unui rector apropiat al partidului

DEZVĂLUIRI Nevasta viceprimarului de Iaşi, şef al PSD, doctorat cu bucluc şi bani primiţi pe nedrept prin intermediul unui rector apropiat al partidului

Fostul soţ al Anei Maria Chirica este viceprimar al Iaşiului şi preşedinte pe municipiu al PSD Iaşi FOTO Ziarul Atac

Fosta consoartă a lui Mihai Chirica,viceprimarul Iaşiului, a primit aproape 50.000 de lei de la Universitatea „Gheorghe Asachi“ în baza unui doctorat pe care nu l-a dus la bun sfârşit. Fosta angajată a Primăriei a fost admisă la doctorat printr-o decizie a rectorului Ion Giurma, apropiat PSD.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ana Maria Chirica a beneficiat de peste 50.000 de lei în cadrul unui program de doctorat desfăşurat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ (UTI), condus de Ion Giurma. Povestea în care a fost implicat la un moment dat şi actualul şef pe municipiu al PSD s-a terminat cu scandal între cele două părţi.

Fostă consoartă a lui Chirica, Ana Maria a primit lunar o bursă doctorală în valoare de 2.200 de lei, însă nu a respectat contractul de studiu semnat cu universitatea. Reprezentanţii UTI s-au văzut nevoiţi să o exmatriculeze pe ex-consoarta viceprimarului, somând-o pe aceasta să dea banii înapoi. Ana Maria Fodoreanu (actualul nume, ca urmare a divorţului de Mihai Chirica) a refuzat să facă acest lucru fiind dată în judecată de universitatea ieşeană.

Viceprimarul a garantat

Ana Maria Fodoreanu a fost înmatriculată la programul de studii doctorale pe 1 octombrie 2010, printr-o decizie a rectorului Ion Giurma. Ea a fost înscrisă la Şcoala Doctorală a Facultăţii de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului şi ulterior, între ea şi universitate s-a încheiat un contract în cadrul proiectului cu finanţare europeană „Studii doctorale pentru performanţe europene în cercetare şi inovare“. Contractul respectiv a fost garantat de către soţul doctorandei, Mihai Chirica (foto jos), pe atunci director tehnic al Primăriei Iaşi.



Garanţia era necesară întrucât, în cadrul contractului semnat cu universitatea, Ana Maria Fodoreanu primea câte 2.200 de lei pe lună, din bani europeni.
„Prin semnarea contractului, fosta studentă doctorandă s-a obligat să-şi îndeplinească integral obligaţiile asumate prin programul de pregătire universitară avansată şi programul de cercetare ştiinţifică, precum şi să finalizeze cercetările asumate tezei de doctorat în sensul susţinerii acesteia în termen de 3 ani calculat la începerea acestui contract“, se arată în acţiunea prin care universitatea a dat-o în judecată pe Ana Maria Fodoreanu.

În ciuda contractului semnat, au mai arătat reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior, fosta soţie a viceprimarului nu a respectat clauzele contractuale şi a fost exmatriculată pe 22 ianuarie 2013. Câteva zile mai târziu, a fost notificată că trebuie să restituie contravaloarea burselor primite, un total de 50.600 lei. Ea ar fi refuzat, potrivit reprezentanţilor UTI.

Tot atunci a fost notificat şi Mihai Chirica, garantul contractului, care a menţionat că, la vremea respectivă, divorţase de Ana Maria Fodoreanu. „În pofida demersurilor noastre, pârâta nu a înţeles să dea curs obligaţiei contractuale în sensul returnării contravalorii burselor de care a beneficiat până la momentul rezilierii contractului“, mai precizau reprezentanţii UTI în cererea de chemare în judecată.
Procesul intentat de universitate a fost soluţionat de Tribunalul Iaşi, Ana Maria Fodoreanu fiind obligată prin sentinţă judecătorească să restituie banii.

Situaţie incertă a datoriei

Reporterul „Adevărul“ a luat legătura cu fosta soţie a viceprimarului, aceasta având o atitudine agresivă şi ameninţând în mod direct reporterul care a contactat-o. „Aveţi grijă ce scrieţi că s-ar putea să ne întâlnim în altă parte!“, a spus Ana Maria Fodoreanu, care a precizat că ar fi rezolvat între timp problema banilor pe care instanţa a obligat-o s-o achite către UTI. La rândul său, Ion Giurma, conducătorul de doctorat, întrebat dacă ex-nevasta viceprimarului şi-a achitat datoria, a precizat sec că „nu ştie“.

Am luat legătura şi cu managerului proiectului în baza căruia Ana Maria Fodoreanu a fost finanţată, care a precizat următoarele: „Din câte ştiu eu, s-a stabilit un plan pentru ca suma să fie achitată într-o durată de timp, dar nu sunt foarte bine informat, ar trebui să vorbiţi cu jurista, ea se ocupă direct de cazurile acestea“, a declarat Mihai Budescu, decan al Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii de la UTI.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: