Despre adevăraţii posedaţi şi şpaga în euro pentru un loc mai în faţă la moaştele Sfintei Parascheva

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Taximetristul e nervos de dimineaţă. „Pe unde să vă duc, doamnă, că e blocat tot oraşul! Merg jumate de Iaşi ca să duc clienţii unde-mi cer, ei ţipă la mine că vreau să-i fur şi că o iau special pe traseele mai lungi. Am crezut că scăpăm de pelerini măcar de azi, că s-a terminat cu Sfânta, dar au rămas tot aici. Au lăsat ăştia moaştele şi astă-noapte afară, ca să mai facă nişte bani. Pai, ce, le strică încă vreo cinci mii de euro?”.

Zâmbim amândoi. Cinci mii de euro pe noapte?! Poate pe metru pătrat, într-o noapte, îi duc eu cuvintele mai departe.

Păi, da, cum să nu ţii Sfânta afară, când vin puhoaiele de oameni să arunce cu bani în ea? Nu-ţi ia nimeni impozit, nu dai socoteală la stat. Îţi vin sacoşele cu bani la Biserică. Nu ca noi, proştii, că ne caută şi-n cur. Păi, să fac eu un leu fără să le dau taxa, mă bagă la puşcărie cu tot cu aparatul de taxat. Şi nu ştiu de unde e moda asta, acum, să te duci la moaşte cu euro? Sute de euro, doamnă! De parcă nu mai ştie românu' de lei”.

E 15 octombrie şi e dimineaţă. Îmi tot repet în mintea mea că n-are rost să mă gândesc de la prima oră la câţi bani face Biserica doar de pe urma unei sfinte. Încerc să-l liniştesc şi pe taximetrist, şi pe mine, că noi suntem cu Dumnezeu, că popii îs cu banii. Nimic nou sub soare. Treaba asta e de mii de ani aşa. Nu o s-o schimbăm noi acum, discutând 20 de minute într-un taxi. Sunt în Iaşi, acasă, oraşul ăsta e frumos! E singurul din lume care mă face să îmi fie dor de viaţa mea. E frumos şi aşa cu sutele de mii de pelerini, e chiar impresionant.

Cum să fie, doamnă, impresionant?”. Şi îmi povesteşte taximetristul, jurându-se cu ochii aţintiţi la iconiţa de deasupra volanului, că s-au urcat în maşina mea, doamnă, nişte credincioşi, dacă pot să le spun aşa, erau cu bani, se vedea pe ei, veniţi la Iaşi de pe nu ştiu unde. Şi-auziţi ce mă-ntreabă. Dacă nu ştiu eu pe cineva care să-i bage-n faţă la raclă, că ei dau 100 de euro. 100 de euro în patru oameni, ca să intre în faţă să se închine! I-am întrebat şi eu ca prostu: atunci, la moaşte cât daţi? Cică vreo 200 fiecare, tot euro. 200, doamnă! Muncesc o lună pentru banii ăştia. Dacă se strică maşina, mai vin şi cu bani la patron”.

Ies din taxi. Îi spun omului să stea liniştit că mai avem de răbdat vreo zi-două şi ne luăm oraşul înapoi. N-am ajuns chiar unde trebuia, dar n-am mai zis nimic. Ce să-l mai amărăsc şi eu? A făcut şi el tot ce poate face un şofer într-un oraş blocat. O iau la pas prin frig. Îmi prinde bine nişte aer rece, la prima oră. E linişte sau, cel puţin, aşa mi se pare. În cap încep să mi se rostogolească unele după altele cuvintele taximetristului. Îmi aduc aminte şi de cum, de nu mai ştiu câţi ani, tot scriu de Sfântă. Şi tot citesc despre Sfântă. Câte milioane face Biserica din ea, câţi kilometri are coada la raclă, câte sute de pelerini ajung pe la spital, câţi mor, pentru că se mai şi moare la coadă la Sfântă. Cum e vremea, că plouă, că-i frig, că de ce se lasă frigul cel mare tocmai când vine ziua Sfintei? Că mai apare câte-un credincios posedat (în fiecare an apare, măcar unul), care face, desigur, ca toţi dracii şi se dă cu capul de raclă fix când ajunge la ea. Am tot scris şi-am tot citit multe cu Sfânta. Scenariul e cam acelaşi în fiecare an.

Şi tot în fiecare an rămân cu aceleaşi întrebări. De ce să vii tu, cu sute de mii ca tine, la Iaşi, să te rogi la moaştele Sfintei Parascheva pe 14 octombrie, când ea e tot timpul aici? Când ea tot timpul te aşteaptă. De ce să te calci în picioare? De ce să nu ai liniştea unei rugăciuni curate lângă moaştele ei? De ce, exact în ziua asta, la gramadă, să-i arunci pumni de bani? Şi-mi vine în minte singura explicaţie pe care am auzit-o de la toţi preoţii şi pe care nu am crezut-o niciodată: pentru că aşa se face, îi spunem la mulţi ani Sfintei chiar de ziua ei, cum e firesc. Pentru că nici ţie nu ţi-ar plăcea să fii uitat de ziua ta.

O logică simplă, parcă prea simplă a unor preoţi care trebuie să ducă mai departe iubirea pentru Dumnezeu. Iubirea pentru Dumnezeu şi atât. Cât despre ziua mea, ca să duc mai departe explicaţiile preoţeşti, pot spune sincer că m-aş lipsi oricând de toţi cei care mi-ar spune la mulţi ani atunci şi în rest m-ar uita. M-aş scuti de toţi cei care mi-ar arunca bani drept cadou din suflet. De toţi cei care m-ar vizita cu aceleaşi gândurile necurate ca ale credincioşilor spălaţi pe creier, pe care-i duce mintea să-şi cumpere un loc în faţă la raclă. Sau ale celor care cred şi acum, după 2000 de ani de când Iisus i-a alungat pe toţi comercianţii din Templu, că dragostea pentru Dumnezeu se cumpără cu un pumn de arginţi.  

Cât despre Sfântă, am găsit-o de zeci de ori în Mitropolia din Iaşi, unul dintre cele mai frumoase locuri de rugăciune, de meditaţie în care mi-a fost dat să ajung pe lumea asta. Am găsit-o în linişte. Am găsit-o în toate momentele în care doar ceva dumnezeiesc mă putea asculta. Am găsit-o, poate mai mult ca oricând, acum zece ani, când chiar de ziua ei mi l-a lăsat pe Matei. Copilul pe care doar o Sfântă şi Dumnezeu mi-l puteau dărui.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite