Deşert cu premeditare în Iaşi. După tăierea teilor din faţa Mitropoliei, alte sute de arbori din zonă vor fi sacrificaţi pentru o parcare subterană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toţi arborii din faţa Teatrului Naţional Iaşi vor fi culcaţi la pământ în cadrul proiectului noii esplanade
Toţi arborii din faţa Teatrului Naţional Iaşi vor fi culcaţi la pământ în cadrul proiectului noii esplanade

Perdeaua de arbori de pe esplanada din faţa Teatrului Naţional a rămas momentan singurul loc de refugiu în faţa caniculei pentru ieşenii care traversează zona. În următorii maxim doi ani, şi aceşti copaci vor dispărea pentru a face loc unei parcări subterane.

Oficialii Primăriei Iaşi ţin cu dinţii de proiectul reamenajării esplanadei din faţa Teatrului Naţional Iaşi. Planul municipalităţii prevede construirea unei parcări subterane de 230 de metri, precum şi refacerea aleilor, amplasarea unor fântâni arteziene şi a sute de metri pătraţi de gazon. Doar pe marginea zonei va fi plantată o perdea de arbuşti.

Deşi, iniţial, şefii municipalităţii Iaşi spuneau că o bună parte a arborilor va rămâne în picioare, planurile şi schiţele de ultim moment arată că toţi copacii din zonă vor fi puşi la pământ pentru eliberarea zonei „de constrângerile de ordin stilistic, propunând un sistem unitar, cu o importantă funcţie estetică, de realizare a unui peisaj urban armonios“.

Potrivit unei statistici a Agenţiei de Protecţie a Mediului, în zona din preajma Primăriei Iaşi se găsesc 482 de arbori şi arbuşti.

Ulterior, după deprişare, în zonă ar urma să fie plantaţi noi arbori, după următorul plan: arborii şi arbuştii mai înalţi la marginea parcului, iar vegetaţia va coborî în trepte, trecând prin arbuşi şi până la plante târâtoare, în centrul parcului. Cei de la Primăria Iaşi susţin că, după refacerea esplanadei, vor fi plantaţi în faţa Mitropoliei Moldovei 15 platani, 10 paltini, 10 tei şi opt catalpe. În planul al doilea de înălţime ar trebui să apară câţiva mesteceni, prun roşii, măr decorativ şi albiţie. Din grupa coniferelor, ar urma să fie plantaţi brazi, larice, molizi, tise şi tuia.

Spaţiul ar urma să fie completat cu arbuşti cu frunze căzătoare şi perene precum  merişor, ienupăr, forsiţia, zămoşiţă, piracanta, iasomie,mahonia, yuca, cătina roşie sau scumpie. În total, la finalul proiectului, ar trebui să crească în faţa Teatrului Naţional 103 arbori şi 188 de arbuşti.

„O suprafaţă importantă din amenajarea propusă o deţin peluzele înierbate pentru a permite străbatere liberă a privirii, scoţând în evidenţă atât masele de arbori şi arbuşti care le încadrează, cât şi siluetele izolate. Covoarele de iarbă deţin valenţe picturale, punând în valoare coloritul diferenţiat al vegetaţiei lemnoase, variind cu sezonul, intensifică prin contrast cromatica amenajărilor florale“, se arată în prezentarea arhitecţilor peisagişti.

Investiţia totală la esplanadă ajunge la 82 de milioane de lei, majoritatea fonduri europene nerambursabile, şi ar urma să înceapă în 2014.

Pe de altă parte, sacrificarea celor peste 70 de tei de pe aliniamentul bulevardului Ştefan cel Mare din Iaşi îşi arată efectele în toiul verii. Zecile de salcâmi japonezi şi plante decorative aflate în ghivece uriaşe care înlocuiesc acum teii au început să se usuce din cauza temperaturilor extrem de ridicate.

Pe aceeaşi temă:

FOTO Parcare subterană în faţa Teatrului Naţional din Iaşi. 70% dintre copaci vor fi înlocuiţi cu arbori-pitic. Arhitecţii au schiţat noua faţă a centrului oraşului

Parcul din faţa Teatrului Naţional din Iaşi, distrus pentru o parcare subterană FOTOGALERIE

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite