Demers secret în sistemul de termoficare. Gigacaloria se scumpeşte la Iaşi până la sfârşitul iernii 2014-2015 cu minim 5%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe fundal, Centrala Electrică de Termoficare (CET) Iaşi FOTO Adevărul
Pe fundal, Centrala Electrică de Termoficare (CET) Iaşi FOTO Adevărul

Oficialii operatorului de încălzire de la Iaşi, Dalkia Termo, au confirmat că au depus dosare în care cer aprobarea majorării preţului gigacaloriei.

Dosarele privind majorarea costului gigacaloriei la Iaşi au fost depuse deja la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) şi aşteaptă aprobarea din partea instituţiilor de control.

Ulterior, majorarea ar urma să fie oficializată printr-o hotărâre a Consiliului Local Iaşi. Potrivit estimărilor, dosarele vor fi aprobate, iar noul preţ al gigacaloriei va creşte la Iaşi cu un procent situat între 5 - 7%. Este vorba despre preţul nesubvenţionat, cel la care este calculată producerea unei gigacalorii, unitatea de măsură a energiei termice folosită la calcularea facturilor. Majorarea se va aplica la valoarea de 328,41 de lei şi ar însemna în plus între 16,4 şi 23 de lei pentru fiecare gigacalorie vândută de Dalkia Termo Iaşi.

Tariful interesant pentru ieşenii racordaţi la sistemul centralizat este cel subvenţionat de către Primăria Iaşi şi plătit efectiv de consumatori, care are valoarea de 265 de lei şi este în vigoare la Iaşi din decembrie 2011.

"Din discuţiile avute cu reprezentanţii Primăriei Iaşi am primit asigăruri că tariful plătit de populaţie nu se va majora pe parcursul anului 2015", a declarat Ana Icătoiu, purtător de cuvânt al Dalkia Termo Iaşi.

La sfârşitul iernii 2013-2014, Dalkia Termo Iaşi a raportat că a vândut la nivelul municipiului Iaşi 174.000 de gigacalorii. Odată cu majorarea preţului, bugetul local ar trebui să suporte în plus, prin plata către Dalkia Termo Iaşi a procentului subvenţionat, minim 3 milioane de lei în plus

Cei de la Dalkia susţin că majorarea este necesară prin faptul că din noiembrie 2012, moment în care  concesionat activitatea de termoficare în Iaşi, preţul gigacaloriei a rămas neschimbat, inflaţia a crescut cu 8,1%, iar preţul gazului metan s-a majorat cu 16-17%. 

Factura medie la încălzire pentru luna decembrie este estimată la valoarea de 255 de lei, însă există situaţii în care facturile depăşesc 500 de lei din cauza sistemului defectuos de contorizare. La Iaşi mai există în jur de 41.000 de clienţi racordaţi la sistemul centralizat de încălzire. În ultimii zece ani, peste 50.000 de clienţi s-au debranşat şi şi-au instalat centrale termice de apartament.

Mai puteţi citi:

Prognoză sumbră, cu dedicaţie pentru „evadaţii” de la CET: gazele naturale, mai scumpe cu 68% până în 2018

Baronii USL conduc spre faliment ultimul colos industrial al oraşului. Cum s-a vândut CET Iaşi unui SRL de apartament

Jaful CET Iaşi - o nebuloasă de zeci de milioane de euro cu firme-fantomă şi oameni-cheie intraţi în pământ

Falimentul CET Iaşi, pasat unui privat

Baronii USL conduc spre faliment ultimul colos industrial al oraşului. Cum s-a vândut CET Iaşi unui SRL de apartament

Bătrânelul care a pus mâna pe CET Iaşi. Umblă cu haine ponosite, dar administrează o afacere de 5 milioane de euro la îndemnul unui escroc

CET Iaşi, coregrafia Primăriei Iaşi într-un faliment inevitabil, cu o miză imobiliară uriaşă

Aberaţia încălzirii la Iaşi: debranşaţi, dar totuşi împreună cu CET

13.000 de clienţi "dispăruţi" din sistemul centralizat de încălzire la Iaşi. Oferta autorităţilor: rebranşări promoţionale

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite