Decizie şoc: Procesul ieşencei Magda Ţepoi va fi rejudecat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magda Ţepoi
Magda Ţepoi

Curtea de Apel Iaşi a decis marţi seară să caseze hotărârile date în dosarul fostei preşedinte a Camerei de Comerţ a Regiunii Unu Nord Est (CCRUNE) şi să trimită cauza spre rejudecare la Tribunalul Iaşi.Magda Ţepoi la a fost condamnată de Judecătoria Iaşi în 2008 la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru infracţiuni de corupţie, iar în octombrie anul trecut Tribunalul a menţinut decizia. Ieşeanca a făcut recurs.

Curtea de Apel a considerat că nu era competentă Judecătoria Iaşi să ia o primă decizie în acest caz, ci Tribunalul. Astfel, instanţa a casat hotărârile în acest caz şi a trimis dosarul spre rejudecare al Tribunal. Decizia vine la şase ani de la trimiterea în judecată a Magdei Ţepoi. „Este o soluţie înţeleaptă. Ar fi trebuit prima instanţă să-şi verifice competenţa  nu să se arunce cu capul înainte şi să soluţioneze dosarul cum a vrut DNA-ul. În sfârşit Curtea de Apel Iaşi face practică judiciară în materie penală", a declarat Ionel Nechita, avocatul Magdei Ţepoi. Decizia luată în această seară de Curtea de Apel Iaşi este definitivă.

"Noi am susţinut că instanţa de fond era Judecătoria Iaşi, raportat şi la cazuistică. Urmează ca Tribunalul Iaşi să-şi verifice competenţa", a precizat  procurorul Luminiţa Merişescu, purtătorul de cuvânt al DNA Iaşi.

Magda Ţepoi a fost trimisă în judecată de procurorii bucureşteni în anul 2005. Iniţial, magistraţii au cercetat-o pe ieşeancă pentru că ar fi deturnat 211.000 euro din fonduri europene, dar în cele din urmă prejudiciul s-a recalculat la valoarea de 133.000 euro.

Potrivit rechizitoriului, banii ar reprezenta o parte din finanţarea unui proiect european cu fonduri nerambursabile, derulat în perioada 2003-2004. Frauda s‑ar fi realizat în cea mai mare parte prin intermediul unor contracte de publicitate.

Banii plătiţi firmelor favorizate la licitaţiile pentru implementarea proiectului PHARE s-ar fi întors la Camera de Comerţ prin intermediul unor contracte de publicitate pe site-ul Camerei sau în publicaţia „Lumea ieşeanului".

Citiţi şi:

Ieşeanca Magda Ţepoi a fost condamnată la 5 ani şi 6 luni de închisoare

Dosarul ieşencei Magda Ţepoi ar putea ajunge la Tribunal

Judecătoria Iaşi a condamnat-o pe Magda Ţepoi la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru infracţiuni de corupţie, iar în octombrie anul trecut Tribunalul a menţinut decizia. Fosta preşedintă a CCRUNE  a făcut recurs.

Curtea de Apel Iaşi a luat această decizie şi în dosarul "Teofarm". Instanţa a casat hotărârile şi a trimis dosarul la Tribunalul Iaşi pentru a fi judecat fondul. Procurorii DNA l-au acuzat în 2006 pe Doru Teodor, adiministratorul SC Teofarm SA, şi pe Victor Panaghiu, patronul de la SC Dianthus SRL, scă ar fi prejudiciat bugetul Comunităţii Europene cu  de 231.753 de euro.

Teodor a fost condamnat de Judecătoria Iaşi la 5 ani de închisoare, iar Panaghiu la 4 ani de închisoare.Tribunalul a menţinut pedepsele, dar cei doi au făcut recurs."Pe de o parte,  firma Teofarm SA a încheiat un contract de finanţare din fonduri europene în valoare de 180.000 de euro, bani pe care i-a folosit pentru a recumpăra, la o valoare majorată, patru utilaje tipografice second hand care îi aparţinuseră anterior. Cercetările efectuate de procurori au relevat că cele patru utilaje tipografice fuseseră cumpărate de firma Teofarm SA la valoarea de 785 milioane ROL în perioada 1999-2000, însă înainte de semnarea contractelor de finanţare din fonduri europene au fost înstrăinate, scriptic, către o altă firmă la care coasociaţi erau chiar cei doi inculpaţi", se precizează într-un comunicat DNA.

Săptămâna trecută DNA Iaşi a primit alte două lovituri. Judecătorii au dispus achitarea inculpaţilor în "dosarul Zahărului" şi "dosarul Tascochim", un caz de evaziune fiscală cu prejudiciu de 4,5 milioane de euro.

Citiţi şi:

Iaşi: Sentinţă şoc într-un dosar de evaziune fiscală, cu prejudiciu de câteva milioane de euro (Update)

Iaşi: Dosarul „Zahărului": 23 de persoane achitate (Update)

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite