De ce au fost condamnaţi cu executare 11 poliţişti rutieri de la Iaşi, acuzaţi de corupţie

De ce au fost condamnaţi cu executare 11 poliţişti rutieri de la Iaşi, acuzaţi de corupţie

O parte din agenţii condamnaţi la Iaşi pentru luare de mită FOTO Adevărul

În motivarea Tribunalului se arată că gravitatea faptele agenţilor condamnaţi pentru corupţie este “potenţată” de statutul de poliţist al acestora.

Ştiri pe aceeaşi temă

Judecătorii ieşeni au publicat motivarea sentinţei prin care 14 poliţişti de la Biroul Rutier din Iaşi au fost condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie.

În documentul citat, judecătorii motivează că poliţiştii, deşi ar trebui să fie “garanţi” ai respectării legii, faptul că au “devenit subiecţi activi” ai unor infracţiuni face ca faptele lor să aibă un grad de pericol social sporit.

“Inculpaţii, în virtutea calităţii lor de lucrători de poliţie, fiind primii vizaţi drept garanţi ai respectării acestor valori şi îndepărtării, prin mijloacele prevăzute de lege, a factorilor perturbatori ai ordinii de drept. În condiţiile în care chiar ei devin subiecţi activi a unor fapte incriminate de legea penală, gravitatea acestora este potenţată în mod indubitabil şi necesită o reacţie fermă din partea celor chemaţi să aplice şi să respecte legea”, se arată în motivarea Tribunalului. În acelaşi document se precizează că existenţa unor circumstanţe atenuante, cum ar fi lipsa antecedentelor penale, nu poate fi retinută în favoarea poliţiştilor din “perspectiva caracterului obligatoriu pe care inexistenta unei astfel de situaţii stă la baza exercitării acestei profesii”.

"Vătămarea unor valori sociale"

“În ceea ce priveşte existenţa unor alte circumstanţe personale, cu caracter facultativ, instanţa nu le poate reţine în condiţiile în care gravitatea faptelor săvârşite de inculpaţi, în calitate de lucrători în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, în timpul exercitării atribuţiilor specifice de serviciu, înlătură orice posibilitate de reţinere a acestora”, au mai precizat judecătorii. Aceştia au arătat că pedepsele au fost stabilite în funcţie de activitatea infracţională a fiecărui inculpat, de numărul de fapte comise, dar şi de contribuţia fiecăruia la “vătămarea unor valori sociale protejate atât de Codul penal dar şi de legea specială care incrimineazăăfaptele de corupţie.”

Agenţii inculpaţi în dosarul “Rutiera” au fost condamnaţi la închisoare pe 23 octombrie, 11 dintre aceştia primind pedepse cu executare, iar 3 cu suspendare. Pedepsele cu executare variază între trei şi patru ani, cele mai mari fiind primite de Vănel Carp şi Ioan Răzvan Marciuc. O pedeapsă mare a primit şi agentul Marius Dănuţ Melniciuc (3 ani şi 10 luni) în timp ce restul poliţiştilor - Lucian Munteanu, Iulian Lazăr, Bebi Constantin Manole, Cristian Ciubotaru, Constantin Bulancea, Cătălin Harnagea, Petrişor Daniel Lupu şi Gelu Captalan - au primit între 3 şi 3 ani şi 8 luni de închisoare în regim de detenţie. Condamnări cu suspendare au primit George Bîrsariuc, Marius Martin şi Cristian Dan Grecu – toţi câte trei ani, pe un termen de încercare de cinci ani. Dosarul este judecat în prezent în faza de apel la Curtea de Apel Iaşi.

Citiţi şi:

Martor în dosarul „Rutiera" acuză anchetatorii că l-au forţat să depună mărturie mincinoasă

Primii martori din dosarul „Rutiera" i-au scos basma curată pe poliţişti

„Dosarul Rutiera" amânat din cauza unei erori a grefierei

Avocaţii din „Rutiera", în camera secretelor

Dosarul „Rutiera" a fost îngropat la Curtea Constituţională


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: