Lordul David Trimble, unul dintre cei mai mari diplomaţi din Europa, laureat cu Nobel pentru Pace după Acordul de la Belfast, revine în România după 23 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reputatul diplomat britanic va ajunge din nou în România, pentru prima dată după 1990. A fost invitat să conferenţieze la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi.

Lordul David Trimble este invitat de onoare al Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE), organizat la Iaşi în perioada 14-23 iunie. Diplomatul britanic în vârstă de 68 de ani este una dintre cele mai importante figuri politice în viaţă din Marea Britanie. 

Fost prim-ministru al Irlandei de Nord în perioada 1998-2002, Lordului Trimble îi este atribuit meritul principal pentru Acordul de la Belfast, semnat la 10 aprilie 1998 între Marea Britanie, Irlanda de Nord şi Irlanda, act care a dus la stoparea conflictelor sângeroase din Irlanda de Nord. În acelaşi an, David Trimble a primit Premiul Nobel pentru Pace, drept răsplată pentru eforturile diplomatice făcute în vederea semnării acordului.

Lordul David Trimble va ajunge în Iaşi pe data de 14 iunie, când va participa, în calitate de invitat special, la Gala FIE de la Teatrul Naţional "V. Alecsandri". 

Pe 15 iunie, diplomatul britanic va conferenţia la Iaşi, deschizând seria conferinţelor motivaţionale din cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE).

"A Peace Laureate Reflects" (Cugetările unui Laureat al Premiului Nobel) este tema coferinţei care va avea loc la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) din Iaşi. Este cea de-a doua vizită a Lordului David Trimble în România, după cea efectuată la începutul anilor 90, în Bucureşti.  

Secţiunea Conferinţelor Motivaţionale din cadrul FIE va fi urmată de conferinţa “Învăţăturile înalte în Iaşi – oraş al inteligenţei româneşti”, susţinută de profesorul doctor universitar Ion Toderaşcu, programată la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” pe 19 iunie, şi de conferinţa “Arta în Viaţă. Viaţa în Artă” susţinută de mezzo-soprana Viorica Cortez, tenorul Călin Brătescu şi violonistul Remus Azoiţei pe 20 iunie.

Citiţi şi:

Fabuloasa poveste a primului Nobel românesc. Viaţa geniului Emil Palade

Scriitorul şi disidentul Paul Goma, propus de Republica Moldova la Premiul Nobel pentru literatură

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite