Dan Şova este tratat cu umor amar pe Facebook după declaraţia „nu sunt un fan al autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş”

Dan Şova este tratat cu umor amar pe Facebook după declaraţia „nu sunt un fan al autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş”

Dan Şova FOTO Adevărul

Afirmaţia ministrului Marilor Proiecte, prin care a lăsat de înţeles că nu este o prioritate construirea unei şosele rapide între Moldova şi Ardeal, a fost criticată atât de către cititorii adevarul.ro, cât şi pe cea mai importantă reţea de socializare din lume.

Ştiri pe aceeaşi temă

Faptul că Moldova este ignorată de actualul Guvern USL în privinţa marilor investiţii necesare pentru realizarea infrastructurii a stârnit un val de comentarii negative.

În urma articolului "Moldova, abandonată de guvernanţi la marginea Europei. Dan Şova: „Nu sunt un fan al autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş“, apărut ieri, 17 februarie, pe adevarul.ro, câţiva cititori nemulţumiţi au creat pe Facebook un grup intitulat "Fan club autostrada Iaşi - Târgu Mureş".

Iniţiativa a strâns deja câteva zeci de adeziuni la puţin timp după ce a fost lansată. "Acest Fan Club vine ca un răspuns la declaraţia domnului ministru Dan Şova, conform căreia afirmă că "nu este fan al autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş". Rolul acestei pagini este de a demonstra că acest sector de autostradă are totuşi "fani". Decizia de a construi o autostradă nu ar trebui să fie afectată de preferinţele personale. Necesitatea modernizării infrastructurii în România este fără discuţie evidentă", arată iniţiatorii fan-clubului.

De altfel, atitudinea actualului Guvern faţă de investiţiile în infrastructură ale Moldovei a fost criticată şi de cititorii adevarul.ro.

"Daca politicienii din Bucuresti cunosc termenul "sinergie", ar trebui sa porneasca fara intarziere constructia acestei autostrazi; daca pentru a transporta o marfa de la Cluj la Iasi trebuie sa treci prin Ploiesti, s-ar putea sa pierzi toate avantajele pe care le ai in productie numai pentru ca faci 300 km in plus. In toata istoria universala, caile de transport au creat locuri de munca, industrie, au dus la cresterea eficientei, productivitatii. Vreti sa lasati iarasi Moldova (si Republica Moldova) in plata Domnului, abandonati proiectul. Putin este in stare sa faca o autostrada Moscova-Chisinau-Iasi-Bacau in 2 ani (vezi jocurile olimpice de de Soci). Cei care l-au ales pe Ponta il vor alege pe Putin", a scris pe utilizatorul on paul pe forumul adevarul.ro

"Dan Sova are probleme de orientare, la fel ca multi dintre politicieni, care sunt incapabili sa gandeasca spatial. O autostrada de Ia Targu Mures la Iasi, nu leaga doar Moldova de Transilvania si mai departe de centrul economic al UE, ci leaga cca. 50 de milioane de oameni. Daca ati cascat gura la o astfel de cifra, am sa va explic imediat de ce e asa. Prelungirea acestei autostrazi catre Odesa (exista acest proiect) ar duce la aparitia celei mai eficiente autostrazi din partea de sud-est a Europei. Chiar daca in paralel se face o autostrada Kiev-Budapesta, autostrada Odessa-Iasi- Tg. Hures-Budapesta reprezinta cea mai scurta relatie pentru Ukraina de la sud de linia Krivoj Rog- Donetk. Mai mult, in aceasta ecuatie ar intra si sudul Rusiei europene, pana dincolo de Volgograd si statele din zona Caucazului!", a adaugat George Turcanasu, un alt cititor al adevarul.ro.

Articolul a adunat până acum 24 de comentarii, majoritatea critice faţă de declaraţia lui Dan Şova.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările