Cutremur cu magnitudinea de 3,8 pe scara Richter resimţit puternic la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Seismograf FOTO Adevărul
Seismograf FOTO Adevărul

Un seism cu magnitudinea de 3,8 pe scara Richter s-a produs în dimineaţa zilei de 20 ianuarie, la ora 1.53. Cutremurul a fost resimţit serios la Iaşi.

Cutremurul a avut loc la ora exactă 01:53:07 şi a durat 2-3 secunde. A fost localizat, potrivit Institutului Naţional de Cercetare si Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 40 de kilometri.

"Cutremurul, de natura tectonica, a fost unul de tip subcrustal (normal), focarul acestuia fiind localizat la o adancime de 40 km", se arată pe site-ul institutului.

Seismul a fost resimţit în mod serios la Iaşi, precum şi în alte judeţe din Moldova. Oraşele cele mai apropiate de epicentrul seismului sunt Mărăşeşti (şase kilometri), Focşani (21de kilometri), Tecuci (22 de kilometri), Adjud (25 de kilometri) şi Oneşti (51 de kilometri).

Un nou cutremur, cu magnitudinea de 2,2 pe scara Richter, s-a produs la ora 04.52, la o adâncime de 33 de kilometri, tot în judeţul Vrancea.

În zona seismică Vrancea au fost înregistrate, în ianuarie, alte nouă cutremure, cu magnitudini între 3,2 şi 4,3 pe scara Richter, cel mai puternic dintre acestea, cu epicentrul în judeţul Buzău, fiind înregistrat pe 4 ianuarie.

Pe 22 noiembrie 2014, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,7, fiind cel mai mare ca magnitudine înregistrat în România în ultimii 10 ani. Seismul a fost simţit şi în Bucureşti şi a fost urmat de mai multe replici, care nu au depăşit însă 3,3 grade. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite