Curtea Constituţională va decide dacă şefii de spitale au voie să lucreze la privat. Speţa unui ginecolog cu câştiguri uriaşe

Curtea Constituţională va decide dacă şefii de spitale au voie să lucreze la privat. Speţa unui ginecolog cu câştiguri uriaşe

Mircea Onofriescu a fost declarat în stare de incompatibilitate pentru o perioada de 5 ani

Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să decidă dacă un manager de spital poate sau nu să lucreze, în paralel, şi în domeniul privat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sesizarea posibilei excepţii de neconstituţionalitate a articolului care interzice în momentul de faţă acest cumul de funcţii a fost făcută de Curtea de Apel Iaşi, care a admis o solicitare venită din partea medicului ginecolog Mircea Onofriescu, fost manager al celei mai mare maternităţi din Moldova, „Cuza Vodă” din Iaşi.

În septembrie 2017, Onofriescu a fost declarat în stare de incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru perioada în care a fost atât manager al maternităţii amintite cât şi medic ginecolog în cadrul firmei private SC Asklepios-Ro SRL, unde este şi acţionar, alături de soţie.

În decizia ANI se invocă faptul că Onofriescu a încălcat dispoziţiile art. 178, alin. (1), lit. a) din Legea 95/2006. Acest articol interzice explicit şefilor de spitale din România să fie aibă alte funcţii remunerate sau nu, „cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică”.

Veniturile doctorului 

Potrivit raportului ANI, Onofriescu a fost manager interimar sau manager – şi în acelaşi timp angajat al propriei societăţi, în perioada 20 august 2010 – 02 martie 2015. Pe fond, el a pierdut procesul cu ANI în care a cerut anularea raportului, decizia nefiind încă motivată. Medicul are, însă, posibilitatea să atace sentinţa cu apel.

După ce judecătorii din Iaşi îşi vor motiva decizia, sesizarea excepţiei de neconstituţionalitate va fi înregistrată la CCR, care vor decide dacă articolul ce interzice managerilor să lucreze şi în privat este sau nu constituţional. În eventualitatea în care articolul va fi declarat neconstituţional, Onofriescu poate invoca acest fapt în judecarea apelului intentat împotriva deciziei Curţii de Apel Iaşi. În cazul în care raportul ANI rămâne în vigoare, Onofriescu riscă o sancţiune disciplinară, fiindu-i, de asemenea, interzis să mai exercite o demnitate publică timp de trei ani, de la data încetării mandatului.

Onofriescu a demisionat din funcţia de manager a celei mai mari maternităţi din Moldova încă din 2015, după ce a intrat în vizorul inspectorilor de integritate.

Potrivit cele mai recente declaraţii de avere a lui Onofriescu, cea din 2017, acesta are pe numele său sau împreună cu soţia aproape 8 hectare de teren. De asemenea, medicul avea la momentul depunerii declaraţie 4 apartamente. De la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, unde este profesor, Onofriescu încasase cu un an înainte 190.000 de lei, iar de la Maternitatea „Cuza Vodă”, unde a rămas şef de secţie după ce a demisionat din funcţia de manager, 50.000 de lei. De asemenea, medicul a primit 20.000 de lei din funcţia de angajat al firmei administrate de soţia sa – medic stomatolog, precum şi dividente de 41.000 de lei pentru acţiunile deţinute la aceeaşi firmă.

În cursul zilei de luni, reporterii „Adevărul” au sunat în mod repetat pe numărul lui Onofriescu însă acesta a avut celularul închis, astfel încât nu a putut comenta pe subiect.

Decizia CCR cu privire la cumulul de funcţii pentru managerii de spital poate avea efecte inclusiv asupra unei idei lansate public de Raed Arafat, secretar de stat al Ministerului Afacerilor Internelor. Acesta a precizat că, din punctul său de vedere, s-ar impune interzicerea cumului de funcţii stat-privat pentru cadrele medicale din spitalele de stat din România. Nu există, până la acest moment, nicio iniţiativă legislativă în acest sens.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: