Cursuri de vioară cu mâinile îngheţate la „Octav Băncilă“ Iaşi

Cursuri de vioară cu mâinile îngheţate la „Octav Băncilă“ Iaşi

Elevii învaţă să cânte la vioară în frig

Pentru a putea să-şi susţină cursurile în sălile îngheţate, cadrele didactice au adus de acasă calorifere cu termostat sau sunt nevoiţi să stea îmbrăcaţi cu hainele groase.

Ştiri pe aceeaşi temă

Peste 300 de elevi de la Liceul de Artă trebuie să suporte zilnic frigul din sălile unde se fac repetiţii la muzică şi în cele destinate artelor plastice. „Caloriferele sunt reci, avem unul cu termostat. Noi lucrăm cu mâinile, iar copiii au degetele reci. Abia rezistăm în frigul ăsta", a spus Munteanu Nina, profesor de vioară la Liceul de Artă.

Elevii povestesc că, în fiecare an, trebuie să suporte frigul din clasele situate la etajele superioare, dar şi din cămin. „Stau două ore pe zi în corpul de muzică. Este frig şi ne îmbrăcăm mai gros, aşa este în fiecare iarnă aici", a afirmat Darius C., elev în clasa a VII-a. Şefii instituţiei de învăţământ susţin că au anunţat CET de problemele legate de temperatura agentului termic care nu respectă parametri normali încă din octombrie, dar că nu s-a intervenit nici până în prezent.

„Sunt probleme cu căldura şi nu ştiu din ce cauză. Avem aceeaşi suprafaţă ca anul trecut, dar situaţia s-a agravat. În unele clase am avut şi 13 sau 14 grade Celsius şi de aceea le-am dat voie profesorilor şi elevilor să folosească alte surse de încălzire. În cămin, am mai mutat în alte camere din elevii de la ultimul etaj ca să nu se îmbolnăvească", a spus Dana Barnea, directorul Liceului de Artă. Reprezentanţii instituţiei de învăţământ susţin că facturile la energia electrică au crescut cu câteva sute de lei.

Pe de altă parte, directorii Primăriei Iaşi susţin că au aflat de problemele de la „Octav Băncilă" abia luni. „Nu înţeleg de ce abia acum au anunţat problemele cu căldura. Au fost cei de la CET acolo şi este posibil să fie din cauza unor lucrări din apropierea şcolii", a afirmat Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei. Reprezentanţii CET au anunţat că vor încerca să remedieze prolemele în această săptămână.




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările