Cum a ucis un avocat ieşean un pieton după ce a băut la un bar şi s-a urcat la volan pentru a merge la cumpărături

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulian Gafon a fost trimis în judecată FOTO avocatis.ro
Iulian Gafon a fost trimis în judecată FOTO avocatis.ro

Avocatul ieşean Iulian Gafon a fost deferit justiţiei pentru mai multe infracţiuni rutiere după ce a condus un vehicul deşi avea permisul suspendat şi fiind în stare de ebrietate, a lovit mortal un bărbat, după care a fugit de la faţa locului.

Prima infracţiune reţinută avocatului ieşean ar fi fost comisă în luna iunie a acestui an, atunci când Iulian Gafon a fost surprins conducând în stare de ebrietate pentru prima oară, fiindu-i suspendat dreptul de a mai conduce. Astfel, pe 10 iunie, în jurul orei 18.00, un şofer a observat că maşina condusă de Gafon se deplasează haotic prin intersecţia Podu Roş, şi a sunat la Poliţie.

„Martorul ocular a fost surprins să constate că inculpatul Gafon Iulian conducea autoturismul întins pe spate şi cu ochii închişi, având dubii cu privire la starea de conştienţă a acestuia“, se arată în rechizitoriu.Iulian Gafon a fost oprit de un echipaj de Poliţie în zona Ho­tel Europa, după prelevarea probei biologice reieşind o alcoolemie de 2,25 la mie. Atunci, Gafon a spus că a băut la o petrecere, în jur de 3 pahare de whiskey.

Mai multe in­fracţiuni ar fi fost comise de Gafon în data de 17 septembrie, atunci când, deşi avea permisul suspendat, avocatul s-a urcat la volan, a lovit mortal un bărbat şi a fugit de la locul accidentului. Procurorul de caz notează că, potrivit declaraţiei lui Gafon, acesta ar fi consumat la un bar din CUG, în intervalul 13.00 - 17.00, 300 de mililitri de coniac şi 1,5 - 2 litri de bere.
În jurul orei 17.20, Gafon s-a urcat la volan pentru a merge la cumpărături la Kaufland Nicolina. În zona Belvedere, maşina condusă de avocat, un Volkswagen Golf, a ieşit de pe partea carosabilă şi a accidentat două persoane, soţ şi soţie, care aşteptau la semafor. Bărbatul a fost luat pe capota maşinii, murind în urma impactului, în timp ce femeia a sufe­rit răni uşoare. Unul dintre martorii audiaţi de procurori a prezentat ipoteza că Gafon ar fi putut adormi la volan, fapt ce ar fi confirmat şi de faptul că acesta a pierdut lin direcţia de deplasare, dar şi că nu au fost observate urme de frânare în zona de dinainte de locul impactului.

După ce a fugit de la locul accidentului, Gafon a lăsat maşina în parcarea unei societăţi din zona Kaufland Nicolina şi a plecat spre casă. Unul dintre poliţiştii rutieri care i-au găsit maşina l-a sunat pe Gafon şi, în urma discuţiei, avocatul a fost preluat de agenţi din apropierea domiciliului său din cartierul CUG. De menţionat că repre­zentanţii IML au precizat în cadrul anchetei că, raportat la cele declarate de Gafon, valoarea alcoolemiei ar fi trebuit să fie sub 2 la mie, concluzionând astfel că avocatul ar fi putut bea mai mult decât a declarat la audieri.

„Iniţial, inculpatul Gafon Iulian s-a prevalat de dreptul de a nu da declaraţii, iar la data de 28.09.2016 a dat o scurtă declaraţie doar cu privire la cantitatea de alcool consumată în ziua de 17.09.2016, anterior producerii accidentului mortal, însă şi această scurtă declaraţie a fost apreciată ca fiind nesinceră de către specialiştii din cadrul IML Iaşi, desemnaţi să efectueze estimarea retroactivă a alcoolemiei“, se arată în rechizitoriu. În acelaşi document se mai arată că Gafon ar fi vrut să încheie un acord de recunoaştere, însă fără a îndeplini condiţiile legale, dar şi că soţia bărbatului accidentat mortal şi-a retras plângerea de victimă, după ce, în prealabil, formulase o plângere pentru vătămare corporală din culpă.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite