Cum au tratat oficialii din Sănătate un caz de sindrom hemolitic uremic. Cronica unor bâlbe întreţinute trei zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diagnosticarea unei fetiţe din judeţul Bacău cu boala care a dus la decesul a trei bebeluşi din judeţul Argeş a generat mai mult contradicţii între Ministerul Sănătăţii şi reprezentanţii Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi decât explicaţii clare.

În timp ce ministerul s-a grăbit să anunţe că pacienta are sindrom hemolitic uremic (SHU) încă de vineri seara, când copilul nu avea toate analizele făcute, reprezentanţii unităţii medicale au pus diagnosticul final duminică la prânz, cu toate că, nici atunci, rezultatele de laborator nu indicau concret o afectare renală. Iar dacă, în prezent, medicii susţin diagnosticul, ministerul neagă existenţa unui nou caz de sindrom hemolitic uremic.

Suspiciunea pentru un nou caz de tipul celor internate în Spitalul „Marie Curie” din capitală a fost ridicată vineri după-amiaza. Atunci, Direcţia de Sănătate Publică din Bacău a anunţat Ministerul Sănătăţii, conform noului ordin de raportare a cazurilor de boală diareică gravă şi de sindrom hemolitic uremic, că la Spitalul Judeţean Bacău a fost înregistrat un copil care suferă de SHU.

Potrivit unui comunicat emis de minister vineri seara, pacientul a fost transferat la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi pentru că starea de sănătate i s-a înrăutăţit în cursul zilei de vineri, 19 februarie. Fetiţa a fost transportată de la un spital la altul cu un echipaj SMURD Iaşi. Pacienta a fost internată în secţia de terapie intensivă a spitalului, urmând a i se efectua analize detaliate.


În cursul următoarei zile, pediatrii ieşeni au arătat că nu pot confirma diagnosticul pe care ministerul îl suspecta pentru că analizele efectuate până la acel moment indicau doar o afectare hepatică, nu şi renală. „Pacientul în vârstă de un an şi două luni a fost dirijat la noi pentru o anemie severă, asociată cu scăderea trombocitelor şi cu modificări ale suma¬rului de urină. Copilul avea o diaree de aproape două săptămâni. După analize şi evoluţie, s-a ridicat suspiciunea unui sindrom hemolitic post diaree. Noi nu putem să avansăm diagnosticul de sindrom hemolitic uremic întrucât pacientul nu prezintă semne de uremie, adică insuficienţă renală“, a explicat la vremea respectivă dr. Cătă¬lina Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.

Ministerul Sănătăţii şi-a schimbat poziţia după câteva ore

După declaraţiile medicilor ieşeni, sâmbătă la prânz, oficialii Ministerului Sănătăţii au infirmat existenţa unui caz de sindrom uremic la Iaşi, explicând cu aceleaşi argumente, potrivit cărora fetiţa nu are insuficienţă renală, că fetiţa nu poate fi diagnosticată cu SHU. „Acest copil are anemie şi trombocitopenie însă nu are insuficienţă renală acută. Infirmându-se insuficienţa renală acută nu ne aflăm în conjuctura clinică şi biologică a sindromului hemolitic uremic”, a arătat dr. Mihaela Bălgrădean, şefa secţiei de nefrologie de la Spitalul „Marie Curie” din capitală, în cadrul unei conferinţe de presă.

spital copii adevrul


La nici 24 de ore distanţă de la această declaraţie, reprezentanţii Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi au revenit asupra explicaţiilor iniţiale şi au spus că, după încă o serie de investigaţii coroborate cu declaraţiile mamei, au ajuns la concluzia că fetiţa suferă de un sindrom hemolitic uremic în convalescenţă. „Azi (n.r. duminică), după încă o serie de investigaţii şi după reanalizarea datele de anamneză, examen clinic şi laborator, rezultă că este posibil ca momentul de uremie să fi fost anterior internării în acest spital, de aceea considerăm că pacientul are sindrom hemolitic uremic în convalescenţă”, a precizat dr. Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.  

Fetiţa bolnavă se află internată de sâmbătă în secţia de nefrologie a spitalului unde îi este monitorizată funcţia renală. Potrivit managerului unităţii medicale, în prezent, copilul se află în stare bună. Modificările analizelor sunt tot pe linie hepatică, medicii suspectând că afectarea renală ar fi fost anterioară internării în spital.

Medicii ieşeni încă aşteaptă rezultatul de laborator pentru a confirma sa nu prezenţa bacteriei Escherichia coli. „Pacienta este într-o stare generală bună, având în vedere faptul că se confirmă sindromul hemolitic acut. Fetiţa este într-o fază poliurică (n.r. de reluare a diurezei) şi putem vorbi de o convalescenţă care a implicat inclusiv componenta renală şi care e posibil să fi avut loc anterior internării în spitalul nostru. Au fost vreo două zile în care diureza copilului a fost scăzută din relatările mamei. Este greu de interpretat pentru că sub contextul diareei acute, la copilul mic se poate produce scăderea diurezei. Hemoglobina a crescut în urma tratamentelor la noi, au scăzut transaminazele, ceea ce ne face să fim relativ optimişti”, a arătat ieri chirurgul Radu Terinte, managerul Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.

Conform medicului, copilul a fost tratat acasă trei zile cu, iar după ce starea sa s-a înrăutăţiti, părinţii au apelat la un medic din mediul privat care i-a îndrumat la spital. Părinţii au refuzat să comenteze cum a evoluat starea de sănătate a copilului.

Formă uşoară a bolii

Specialiştii din Bucureşti au declarat ieri că probele recoltate de medicii ieşeni şi trimise la Institutul Cantacuzino spre analiză au confirmat o formă uşoară a bolii. „S-a confirmat E-coli enterohemoragic cu toxină Shiga, însă tulpina a fost diferită de cea din Argeş, astfel că pacienta a făcut o formă uşoară de boală, iar medicii din Iaşi au ştiut imediat despre ce este vorba şi au trimis analizele la Bucureşti. Evoluţia micuţilor din Argeş a fost, însă, una fulminantă“, a explicat profesorul Monica Bălgrădean, şefa secţiei de Nefrologie de la Spitalul „Marie Curie“ din Capitală. În declaraţia dată de dimineaţă, medicii ieşeni spuneau că încă aşteaptă rezultatul de laborator pentru a confirma sa nu prezenţa bacteriei Escherichia coli.

Citeşte şi:

Confirmare de sindrom hemolitic uremic şi la un copil internat la Spitalul de Copii din Iaşi. Pediatru: „Momentul de uremie a fost anterior internării în acest spital”

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite